,,Este timpul ca Statele Unite și aliații lor să sape adânc și șă acorde Ucrainei tot sprijinul necesar pentru victorie. America trebuie să demonstreze că rămâne forța conducătoare în lupta pentru libertate și dreptate în lume’’.
Sunt frazele de încheiere ale unui articol/apel publicat în revista americană Defense One de către ultimii șapte comandanți ai forțelor NATO din Europa (SACEUR) începând cu Wesley K. Clark și terminând cu Tod Wolters. Textul - publicat în contextul vizitei lui Joe Biden la Kiev și Varșovia - este scurt, cuprinzător, mobilizator, conținând lecții ale trecutului de război al Americii și imperativul momentului: sprijin mai mult pentru Ucraina. Nu-l voi comenta decât în treacăt. Răzbate însă ideea că Occidentul nu ar face destul pentru victoria Ucrainei.
Dimensiunile conflictului și condițiile victoriei
Războiul din Ucraina nu este un simplu conflict între două națiuni europene. Are cel puțin trei dimensiuni. Una operativă, de uzură - între Ucraina și Federația Rusă - pe care o vedem cu toții, una strategică între aceeași Rusie și NATO și una geopolitică între China și Statele Unite extinsă în timp și cu intensitate variabilă dar vizibilă deja. De fapt, dacă analizăm recenta ,,Poziție a Chinei’’ față de conflictul din Ucraina - greșit interpretată drept propunere de mediere - mai multe săgeți sunt trase spre SUA și NATO decât spre beligeranți.
Generalii americani menționați mai sus se refereau la victoria în prima dimensiune, cu trimitere la a doua dar fără a menționa ceva în legătură cu a treia. Nu o voi face nici eu, deocamdată. Ar fi însă necesar să definim termenii unei victorii în contextul dimensiunii operativ-tactice a conflictului din est cu riscul ca prin simplificare să denaturăm adevărul. Sper că nu prea mult. Pentru Kiev, victoria înseamnă eliberarea tuturor teritoriilor ocupate începând cu 2014. Pentru ruși, victoria ar însemna menținerea sub ocupație a acestor teritorii, invadarea altora și schimbarea conducerii de la Kiev cu una pro-rusă. În capitalele statelor NATO nu există un numitor comun în definirea victoriei în termeni geografici - care devin geopolitici în anii următori - dar pe o axă de la est la vest se vorbește tot mai puțin despre recucerirea peninsulei Crimeea și mai mult de eliberarea teritoriilor ocupate după 2014. Pare a fi o poziție realistă, expresie a dorinței de a încheia un conflict aflat într-un ,,punct critic pentru Ucraina’’, potrivit foștilor comandanți NATO. Dacă Kievul nu va face față ofensivei rusești acum, victoria se îndepărtează în timp sau nu mai putem vorbi de victorie.
O scurtă incursiune pe frontul tactic
Devine tot mai clar faptul că forțele armate ale Ucrainei devin dependente fiziologic de logistica militară occidentală. Capacitatea productivă a Kievului pe segmentul militar nu poate ține pasul și va fi depășită tehnologic nefiind în măsură să asigure mentenanța și nici logistica pentru materialul de război primit din străinătate.
În prima parte a conflictului, reziliența armatei ucrainene a fost generată de mobilizarea rapidă și pe scară largă a forțelor - mișcări surprinzătoare pentru ruși - și de armamentul primit din Occident, componente tactice care au garantat succesul contraofensivei de anul trecut. Ulterior, forțele ruse s-au reorganizat pe vechiul model sovietic cu un mare număr de militari și s-au pregătit pentru un război de lungă durată cu menținerea constantă a inițiativei. S-au constituit mari rezerve pe teritoriul european al Rusiei și în Belarus. Producția de război a fost planificată pentru a susține întregul arsenal din teatrul de luptă. Totul a luat o altă turnură, iar dacă Ucraina nu este ajutată masiv acum, mai târziu este...prea târziu pentru o victorie, indiferent în ce termeni.
Câteva elemente de perspectivă geopolitică
Până la victorie, să vedem cum schimbă războiul configurația geopolitică a lumii și influențează noua ordine mondială. Primul efect este consolidarea Alianței Atlantice: extinderea spre nord-est - prin integrarea Suediei și Finlandei - și creșterea cheltuielilor militare ale membrilor. Pentru Washington, relansarea NATO creează două perspective: întărirea ,,pilonului european’’ și extinderea Alianței în regiunea Indo-Pacific pentru contracararea proiecției de putere a Chinei într-o formă pe care administrația nu a definit-o încă. În opinia publică americană, războiul din Ucraina se transformă încet într-o problemă secundară, iar politicienii - inclusiv viitorul președinte - vor trebui să aloce resurse pentru rezolvarea problemei principale: confruntarea cu Marele Dragon. Un simplu demers analitic privind perspectiva acestei confruntări arată că America nu o va putea câștiga de una singură.
Războiul a contribuit și la o reevaluare, de către europeni, a pericolului chinez pe continentul lor, în Africa și Asia de sud-est. Extinderea ,,drumului mătăsii’’ și a investițiilor chineze a fost interpretată într-o altă cheie chiar și acolo unde existau deschideri spre Beijing: la Roma și Berlin. Totuși, pentru europenii din NATO, spectrul de amenințări este diferit de la o regiune la alta. Cei din centru și est văd pericolul în continuare la Moscova iar cei din sud în Mediterana, Africa de nord și Balcani. Pentru aceștia din urmă, în câțiva ani, parametrii mediului de securitate vor fi aceiași de dinaintea războiului. Scriam săptămânile trecute despre rolul și ponderea Poloniei în noua configurație de securitate a Europei și poziția pe care și-a creat-o în relația cu Uniunea Europeană și America.
,,Lovitura poloneză’’ aproape că a anulat critica occidentală a ,,suveranismului și derapajelor Varșoviei’’ plasând-o între protagoniștii politico-militari de pe o paralelă imaginară care o unește cu Washingtonul, trecând prin capitala UE sau, uneori, ocolind-o. Exploatarea oportunităților oferite de situația operativă din est și a atuurilor geopolitice reprezintă principala coordonată a politicii externe poloneze din aceste vremuri. Noi românii le avem pe toate dar cu exploatarea...mai puțin spre deloc.