Despre tezele de doctorat adevărate | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Mult respect intră în teza ta de doctorat dacă trebuie să trăiești din ea. Sunt locuri de muncă (în general, în lume) unde ajungi să lucrezi după ce conținutul tezei de doctorat e evaluat de comisii de specialiști, unde calitatea și originalitatea incorporată în paginile tezei sunt un criteriu important la angajare.

 Aici e marea diferență între ceea ce se petrece în societatea românească și ceea ce se întâmplă în alte locuri din lume: prea multe teze de doctorat românești nu sunt necesare în plan profesional, oamenii nu pentru teze sunt angajați în locurile lor de muncă, și de aici apariția unei inflații de doctorate care nu sunt adevărate. Cum poți să spui că doctoratele ar reprezenta o modă? S-a afirmat și asta! O teză de doctorat ar trebui să fie o bijuterie a biografiei cuiva, iară nu rațiunea pentru care omul cu pricina ajunge să fie dat afară niște ani mai târziu, când răsar păcatele tezei. Adevărul e că teza de doctorat reprezintă mai mult decât o măsură a inteligenței și a abilității profesionale a cuiva: e și o măsură morală. Cum poți să ai încredere în cineva care și-a mințit în vreun fel teza? În fond, teza de doctorat trebuie să fie cel mai important lucru pe care l-ai făcut în viață, o măsură a profunzimii și a calității în meserie, o garanție morală. Am văzut în Statele Unite absolvenți de doctorat angajați de comisii care nu îi cunoșteau înainte să se desfășoare concursul tocmai pentru că teza lor, care fusese susținută într-o universitate din alt colț al țării, prezenta exact garanțiile de calitate care răspundeau nevoilor postului scos la concurs. Nu se scoate postul la concurs pentru un om anume, ci universitatea analizează ce ar avea nevoie, crează postul pornind de la necesitățile populației universitare și ale programelor existente, apoi angajează pe cel mai bun dintre cei 400 de candidați care și-au trimis dosarele, cel care corespunde cel mai bine tuturor criteriilor profesionale. Am văzut cum funcționează astfel de procese de selectare a candidaților și știu că tezele de doctorat sunt discutate în primul rând. Comisiile (care nu cunosc candidatul înainte să vadă dosarul) au în vedere ce e în acele teze, cine a fost îndrumătorul, cine a fost în comisie, ce spun membrii comisiei despre originalitatea tezei în scrisorile lor de susținere, ce lucrări au fost publicate din conținutul tezei, care e relevanța subiectului tezei pentru postul scos la concurs. Ideea că angajarea se face după ce candidatul și-a susținut teza mi se pare elementul esențial care asigură calitatea doctoratelor. Problemele care au apărut la unele teze de doctorat susținute în România au survenit la lucrări semnate de oameni al căror loc de muncă nu necesita acele teze. Acesta e un detaliu important care pune în evidență o lacună a societății românești de azi: de ce fac doctoratul oameni care nu au nevoie să creeze informație originală? Doar pentru a lăsa impresia că sunt emulați de Leonardo da Vinci și ating excelența în mai multe domenii simultan?