În ”Republica”, Socrate îi vorbeşte lui Glaucon despre „arta răsucirii” (518 c - d). Iată: „...după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă spre strălucire dinspre întuneric, decît laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărîmul devenirii, pînă ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire.” Şi mai apoi, poate mai clar: „Se pune problema în ce fel se obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi simţul văzului, ci de a-l face să vadă pe cel care are acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui”. Este un scurt fragment din faimosul ”mit al peșterii”.
Să te îndrepţi spre „strălucire”, în acest pasaj, a fost cel mai adesea interpretat ca o îndreptare spre cunoaștere, spre o stare superioară de înţelegere. Dar dacă rămînem cu înțelegerea noastră aici ratăm, cred, adevărata miză a textului, care nu e deloc departe. Răsucirea spre cunoaștere, spre înțelegere, se convertește imediat în existenţă. Este vorba, deci, despre un salt existențial. Ieșirea din peșteră nu este doar trecerea de la întuneric la lumină ( o metaforă deja clasică pentru trecerea de la ignoranță la cunoaștere), ci și plasarea întregii fințe într-un cu totul alt context. Nu doar ochii ies din întuneric la lumină, deși ei simt cel mai acut diferența. Socrate o spune clar cînd zice că nu e vorba de a da cuiva un simț, ci de a-l orienta pe cel care îl are spre folosirea lui corectă - cel dotat cu simțul văzului să privească unde ar trebui. De aceea, cunoașterea presupune un efort nu doar intelectual ci și existențial.
Zilele trecute, am vizitat pe unul dintre cei mai importanți pictori români, ajuns la o vîrstă venerabilă, maestrul Paul Gherasim. Iscodit de mine în legătură cu impactul pe care televizorul îl are asupra felului nostru de a privi lumea, maestrul mi-a vorbit exact în acești termeni. Televizorul oferă o cunoaștere fără efort, ”fără jertfă”. Cum dobîndirea oricărei cunoașteri presupune un efort, o răsucire, în termenii lui Platon, ceea ce vine fără efort este un surogat de cunoaștere. Televizorul mizează nu pe dorința noastră de a vedea, de a cunoaște, ci pe lenea noastră, pe comoditatea noastră. De aceea, televizorul minte. M-a binedispus să-l aflu pe Paul Gherasim amuzat de vechiul slogan al Pieței Universității, ”Cu televizorul, ați mințit poporul”.
Este, cred, locul să precizez că efortul la care mă refer, răsucirea, nu este, cum s-ar putea crede, o acumulare cantitativă de informaţii și nici o sinteză inteligentă a lor. Cunoaşterea cere un efort integral al fiinţei, un salt al întregului şi nu doar al minţii. Nu este de ajuns să întorci capul spre ceea ce vrei, trebuie să te întorci cu totul, căci simpla întoarcere a capului presupune că trupul întreg rămîne cu spatele la obiectiv, întors în direcția opusă, eronat orientat. Dureros, mai ales, este că răsucirea presupune şi un abandon, o desprindere de o stare anterioară, un refuz al situaţiei. Nu de puține ori am avut impresia că România s-a răsucit, cu durerile de rigoare, pentru a o apuca pe drumul cel bun, dar că noi, românii, nu ne-am răsucit nici acum.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Recomandările noastre
