Dar dacă acest jihad împotriva Occidentului trezeşte din amorţire orgoliul europenist? După ultimele măceluri, poporul continentului nostru încearcă să se răzvrătească conştientizând mai profund pericolul islamist. Dar va reuşi? Nu cumva Europa este prea singură într-o bătălie aşa de mare? Pentru că SUA a cam spus "Pa" bătrânului şi încercatului continent.
După cel de-al Doilea Război Mondial forţa ideală care unifica Occidentul de SUA şi de Europa, a fost războiul rece.. Odată cu sfârşitul URSS, toate acestea s-au prăbuşit. SUA a ţinut în picioare Alianţa atlantică antirusă, dar au folosit-o ca pe o armată americană pentru a combate în folosul propriilor interese în Orientul Mijlociu.
Europa îşi pierduse scopurile. Se supunea orbeşte americanilor fără să mai creadă nici în ei, nici în ea însăşi. Politic era ţinută unită de către birocraţia de la Bruxelles, dar era o birocraţie lipsită de suflet. Cultural, în acelaşi timp, era în descompunere. Fiecare transforma în drepturi propriile impulsuri şi cerea protecţie legală. Grupuri de presiune susţineau legalizarea homosexualităţii, a pedofiliei, a prostituţiei infantile, a drogurilor, a manipulării genetice, a poligamiei, a shariei islamice şi, în faţa criticilor, se făceau apărători ai legii declarându-se minoritate persecutată.
În felul acesta, avea loc o sistematică distrugere a valorilor tradiţionale europene, specialiştii i-au dat numele de ''postmodernism'' fiindcă au identificat modernitatea ca fiind maximul. În realitate trebuia să se vorbească, cum spunea odată Papa Ioan Paul al II-lea, "de relativism cultural fiindcă unica credinţă, cea reală şi indiscutabilă este că există adevăruri, că toate religiile, toate culturile, toate moralele, toate politicile sunt egale, chiar şi islamismul sau jihadismul", scrie Il Giornale. Nu mai era nicio forţă culturala care să se opună islamului, din păcate.
Ne puteți urmări și pe Google News
Dar apoi, au început marile migraţii, atentatele, în dezbateri s-a realizat că islamiştii urau şi vroiau să distrugă modul nostru de a trăi europeneşte. Până în momentul în care, după atentatul de la Charile Hebdo şi Bataclan, poporul european s-a revoltat şi conştiinţa europeană s-a unit împotriva barbariilor. A avut loc reevaluarea civilizaţiei noastre, a valorilor noastre, al felului nostru de a trăi. Până în momentul în care, în faţa inerţiei şi optuzităţii americane, o fiinţa ca Angela Merkel, de exemplu, va ridica steagul european spunând: ''Nu mai avem prieteni, trebuie să ne descurcăm singuri''.
Recomandările noastre
