Subiectul acestui articol mi-a fost sugerat de un text - ,,Cum a devenit FIFA o structură mafiotă’’ - apărut în urmă cu trei săptămâni în publicația noastră sub semnătura d-lui Florin Silviu Ivan. În finalul articolului, autorul ne îndemna să urmărim documentarul ,,FIFA - fotbal, bani și putere’’ – difuzat pe platforma de streaming Netflix. L-am văzut cu tristețe văzând câtă murdărie s-a adunat de-a lungul anilor sub preșul deciziilor FIFA privind țara organizatoare a Cupei Mondiale. N-aș vrea să comentez povestea autorilor - de altfel, foarte bine documentată - care au prezentat mărturii pro și contra însă îmi permit să arunc o privire de cealaltă parte a scenei de judecată: cea a organizatorului acestei Cupe - Qatarul. Zilele trecute au mai apărut câteva acuzații la Bruxelles legate de statul peninsular din Golf - inclusiv la adresa unui vicepreședinte PE - dar asta e o altă poveste.

Ce înseamnă să cunoști mecanismele unui lobby eficient dar nu prea curat

În măsura în care acuzațiile sunt adevărate, liderii de la Doha au reușit să-și adjudece marea manifestare din aceste zile cu ajutorul - deloc dezinteresat - al unor membri din America Centrală, Africa și chiar Europa ai Comitetului Executiv FIFA. Se întâmpla în 2010. Elvețianul cu multe critici în spate, Sepp Blatter - președinte FIFA din 1998 până în 2015 - n-ar fi vrut Qatarul ci Statele Unite pentru CM-2022 după ce Rusia obținuse organizarea în 2018. Nu cred că putea fi acuzat de ipocrizie sau fățărnicie - cel puțin în acest caz - pentru că știa că dacă se pune cu America nu va fi bine pentru el. Și nu a fost. I-am văzut fața în momentul când a fost anunțat Qatarul ca organizator. Părea surprins deși știa cum se desfășurase votul și cunoștea mișcările din culise ale celor din Golf. I-a ordonat secretarului general al organizației așezat lîngă el: ,,zâmbește domnule!’’. Adică: ,, fă-te că ești mulțumit’’. 

Dosarul celor din Qatar nu era cel mai bun ci mult în  urma celorlalte. Dar Qatarul dispunea de un sistem de influență pe măsura rezervelor sale de hidrocarburi și de o diplomație extrem de energică și bine orientată de la nivelul conducerii statului, care și-a făcut datoria așa cum i s-a cerut. Dacă aș analiza detaliile victoriei Qatarului în fața Americii ar trebui să las deoparte orice componentă etică.... De fapt aici doream să ajung: cât de mult conteză un sistem de lobby eficient atunci când aștepți o decizie din partea altora, care te privește direct dar pe care o poți influența doar printr-o combinație de mijloace mai mult sau mai puțin licite. În paranteză fie spus, în cazul nostru cu Schengen-ul totul era perfect și transparent mai puțin argumentele contra ale unuia dintre decidenți: cel căruia i-am vândut petrolul acum aproape 20 de ani. Oare cât lobby va fi făcut Viena la București atunci și cât de curate au fost acțiunile austriecilor? 

Rămânând pentru o clipă la capitolul fotbal, îmi aduc aminte o declarație a brazilianului Joao de Havelange, ajuns la anii senectuții, când spunea că în momentul alegerii sale la conducerea FIFA, în mai 1974, și-ar fi exprimat speranța ca în anul respectiv Brazilia să cîștige Campionatul Mondial din Germania. ,,Vouă, brazilienilor, vă ajunge președinția FIFA’’ i s-ar fi replicat lăsându-l să înțeleagă că Brazilia nu avea șanse să învingă la Weltmeisterschaft, două luni mai târziu. În materie de aranjamente se pare că lucrurile nu s-au schimbat prea mult din 1974 încoace iar problemele cu corupția în FIFA au început la câțiva ani de la preluarea conducerii de către Havelange.

Acestea fiind zise, ne putem ocupa acum și de lucruri mai serioase care țin de lobby.

Lobby în general ...

Sistemele de lobby reprezintă expresia politică a grupurilor de interese care acționează în cadrul proceselor de decizie politică ale unui stat sau, foarte rar, ale unei organizații care nu are legătură cu statul. A face lobby - sau lobbying dacă vorbim de activitatea în sine - înseamnă să te asiguri că decidentul este în posesia acelor informații care îl conduc către o decizie corectă din punctul tău de vedere. Profesioniștii acțiunilor de lobbying sunt instrumentele prin care informația este transformată în influență iar activitatea lor trebuie înțeleasă ca un ansamblu de strategii și tactici cu ajutorul cărora reprezentanții grupurilor de interese încearcă să influențeze în folosul lor elaborarea și punerea în practică a politicii publice.  Indiferent cum am privi fenomenul, noi românii ne ducem cu gândul spre ,,grupuri de presiune’’, corupție etc. Dar despre concetățenii noștri și modul cum interpretează fenomenul vom vorbi într-un alt articol.  În unele democrații consolidate, activitatea de lobby este considerată parte integrantă a procesului decizional la nivelul forului legislativ și nu numai. Prezența cetățenilor, a asociațiilor sau grupurilor care se organizează pentru a influența decidentul public- în condiții de maximă transparență - demonstrează validitatea procesului democratic, esența sa pluralistă. Nu este o figură de stil, este o realitate care datează de secole. Termenul vine din latina medievală - lobia = lojă, galerie, coridor - și a fost utilizat pentru prima dată în Anglia începând cu anul 1640. Era vorba atunci de holul de la intrarea în Camera Comunelor - Hous of Commons - din Londra unde parlamentarii se întâlneau cu cei care aveau interes în elaborarea actelor legislative. Ulterior, în Statele Unite, expresia a intrat în limbajul comun dar și în cultura națională americană dobândind o legitimitate pe care nu o are nici astăzi în alte părți ale lumii.  

...și lobby etnic

Având în vedere cele de mai sus, lobbyy-ul de tip etnic - în forma sa restrânsă - s-ar defini ca o componentă organizațională a sistemului de lobby dintr-un stat, format din membrii ai unei comunități etnice și simpatizanți ai acesteia, având ca obiectiv promovarea intereselor grupului etnic respectiv și ale țării de origine. Interesele acesteia din urmă sunt promovate și în cadrul organizațiilor internaționale. Caracteristic este faptul că structurile de acest tip au conexiuni, unele de notorietate, cu țările de origine ale comunităților din care fac parte. De exemplu: israelo-americanii cu Israelul, italo-americanii cu Roma, franco-armenii cu Erevanul. Tot ca exemplu, menționez că în ianuarie 2007, primul ministru indian a mulțumit public liderilor comunității indiene din Statele Unite pentru sprijinul acordat în sensul ratificării de către Congresul american, în 2006, a ,,US-India Peaceful Atomic Energy Cooperation Act’’ care a permis colaborarea între Washington și New Delhi în domeniul energiei nucleare. Lobby-ul indian în America și-a demonstrat eficiența și dacă privim spre poziția a doua la Casa Albă, o demonstrează și acum.

Noi, românii și lobby-ul... făcut de alții

Unul dintre exemplele vehiculate la cursurile privind fenomenul descris mai sus din universitățile care se ocupă de acestă chestiune este legat de România. Este vorba despre acțiunile de lobby realizate de o structură a grupului etnic maghiar din Statele Unite pentru suspendarea clauzei națiunii celei mai fovorizate acordată României în 1975. În 1987, Hungarian Human Rights Foundation (HHRF) a contribuit în mare măsură la decizia Congresului SUA, din ianuarie 1988, privind suspendarea clauzei respective pornind de la un registru conceptual care cuprindea, în principal, modul în care regimul Ceaușescu intenționa să ,,sistematizeze’’ localitățile rurale din România. Potrivit HHRF, erau afectate, în primul rând, comunitățile maghiare din Transilvania. De fapt, toate comunitățile rurale erau în pericol iar mișcarea politică a Washingtonului a mai redus din entuziasmul dictatorului de la București dar și din nivelul de trai al românilor. Peste mai puțin de doi ani începea Revoluția. 

Ca și în alte împrejurări dar cu obiective diferite, structurile de lobby ungare erau susținute de organizații similare ale polonezilor americani. Manevra HHRF fost  ,,momentul de vârf’’ al acțiunilor de lobby maghiare din SUA prin care lui Ceaușescu i s-a demonstrat că se poate acționa la acest nivel. Nu era puțin.

Despre necesitatea unui lobby românesc în Uniunea Europeană 

În exemplul prezentat mai sus am încercat să evidențiez influența unei comunități etnice în procesul decizional al unui stat pe segmentul politicii sale externe.  În anii ‘80 ai secolului trecut, comunitatea maghiară din Statele Unite nu era nici cea mai mare nici cea mai influentă financiar din America. Unitatea în jurul mediului asociativ și o justă valorizare a resurselor umane și materiale îi confereau o proiecție de putere semnificativă în forul suprem al țării gazdă, în măsură să-i determine - exemplul cu clauza acordată României nu este singurul - unele decizii. 

În România de astăzi, nu avem un cadru legislativ complet al activității de lobby. Nu doresc să discut pe marginea acestei situații care nu ne caracterizează doar pe noi în Uniunea Europeană. Sunt însă țări în Uniune care au o asemenea legislație și noi avem acolo comunități românești importante. Cele mai importante. Acestea sunt, de fapt, vectori potențiali pe linie de influență. Așa cum au făcut și fac maghiarii în Statele Unite unde și România are o comunitate care depășește milionul de persoane - dacă ținem cont și de cea istorică - putem face și noi în Europa. Desigur, de la o exprimare generică până la transpunerea în practică a unei asemenea concepții calea este lungă. Tot mai lungă pe măsură ce comunitățile noastre îmbătrânesc și se integrează în țările gazdă. Faptul că stăm cu mâinile în sân ne costă. De 11 ani stăm la ușa spațiului Schengen cu bagaje care respectă toate condițiile - mai ales cele de securitate - pentru că unele țări - câteva au renunțat la poziție dar fără tragere de inimă - nu ne vor înăuntru. Pentru a-și promova interesele, chiar statele respective recurg la structuri din diaspora lor - ca vectori de lobby - atunci când au nevoie. Noi nu, să nu greșim și să ne condamne cineva.  Este drept, reprezentantul politic al unei țări - indiferent de nivel - este cel mai bun creator de lobby dacă se implică - dar atunci când ai milioane de conaționali în exterior ar fi păcat să nu ai și organizații prin care să îți promovezi interesele, în deplină transparență. Poate că macazul diplomației noastre în comunitățile de români ar trebui schimbat luând exemplul altora. Vecini și prieteni de-ai noștri din UE.  

Să nu uităm: a doua capitală a lumii pe segmentul de lobby - după Washington - este Bruxelles. Structurile de influență  acționează pe lângă Comisie dar există și o coloană a cincea: lobby-ul realizat de reprezentanții statelor naționale în interiorul acesteia. Italienii, de exemplu, se plâng de ,,hegemonia germano-franceză’’ în forul din capitala Belgiei. Pentru noi românii, totul este bine și România prosperă...