E din nou sezonul scandalurilor sexuale. După marii profesori de la celebra SNSPA, fiul fostului ministru, Tudorel Toader și primarul acela ”curajos” din Livezile sunt plimbați ca exponate într-un muzeu al rușinii, cu blur pe ochi și titluri roșii. Reporterii își țin respirația morală, prezentatorii își încordează sprâncenele „de ochii lumii”, iar nația își dă ochii peste cap, cu grația unei pisici plictisite.

E fascinantă coregrafia ipocriziei: indignarea se servește rece, cu subtitrări, apoi se evaporă înainte de publicitate. Toți știu cum stă treaba, dar nimeni nu spune asta cu voce tare — doar mimăm oroarea, ca să nu ne trezim că semănăm prea bine cu cei din ecran. Vorba unui hâtru de facebook: ”… the pussy is never yours.

Is just your turn!” România nu mai aruncă petale, ci suspine teatrale. Nimeni nu rostește adevărul, doar schimbăm canalul, ca pe o confesiune indecentă. Și poate că asta e pedeapsa vremurilor noastre: nu mizeria, ci kitsch-ul ei.