Desfășurare de forțe ale NATO. România va trimite zeci de specialiști

Peste 75 de specialişti români participă la exerciţiul NATO de apărare cibernetică Cyber Coalition 2019

Cel mai important exerciţiu de apărare cibernetică organizat de NATO, se desfăşoară în perioada 2-5 decembrie, având Centrul de coordonare în oraşul Tartu din Estonia, la eveniment participând peste 75 specialişti români, coordonaţi de către Agenţia de Apărare Cibernetică din Comandamentul Apărării Cibernetice a Ministerului Apărării Naţionale,relatează AGERPRES.

„Exerciţiul, planificat de Comandamentul Aliat pentru Transformare şi condus de Comitetul militar al NATO, are ca obiectiv principal instruirea şi testarea capacităţii de reacţie a Alianţei de a-şi apăra infrastructurile critice faţă de provocări terţe atunci când se operează într-un domeniu deschis confruntărilor cibernetice", informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis miercuri. Exercițiul urmărește îmbunătăţirea colaborării şi a coordonării între experţii naţionali şi cei ai Alianţei, prin executarea procedurilor şi a măsurilor de reacţie rapidă la incidentele de apărare cibernetică.

„Experţii îşi vor folosi abilităţile tehnice de a gestiona o serie de scenarii a căror complexitate a crescut foarte mult în ultimii ani. Utilizând un mediu virtual controlat şi securizat, toţi participanţii trebuie să rezolve scenarii care implică vulnerabilităţi, ameninţări şi riscuri complexe şi la care trebuie să ofere soluţii prompte", se arată în comunicat.

La exerciţiu participă reprezentanţi din toate ţările membre ale Alianţei, din Agenţia pentru Comunicaţii şi Informatică a NATO, din Centrul de Excelenţă a NATO pentru Apărare Cibernetică, specialişti din mediul militar cât şi din cel privat şi academic, precum şi reprezentanţi ai unor ţări non-membre NATO, specialiştii români provenind din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică), la care se adaugă parteneri privaţi cu expertiză în domeniul securităţii cibernetice din cadrul companiilor Bitdefender, Certsign, Oracle, Provision, Safetech şi Secureworks.