Pornind de la cazul unei dispariții raportate recent, oamenii legii au descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat pe un teren viran de lângă București.
Polițiștii Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei au fost cei care au descoperit cadavrul, conform stirileprotv.ro. Ei au fost sesizați de colegii de la Poliția Sectorului 2, care în cursul investigațiilor despre dispariție, au descoperit mai multe urme de sânge.
Ulterior, conform sursei citate, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. A urmat cercetarea la fața locului, adică pe un teren viran pe care a și fost descoperit trupul neînsuflețit.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Ulterior, în baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că în urmă cu aproximativ o lună, persoana decedată ar fi avut un conflict cu un cunoscut.
L-a omorât și l-a lăsat să agonizeze pe câmp
Așa au aflat oamenii legii că un bărbat de 53 de ani a fost cel care și-ar fi lovit victima și ulterior a și abandonat-o pe terenul viran. N-a trecut mult timp până când individul a fost depistat și audiat. Procurorul criminalist a decis reținerea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
”Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat remis de reprezentanții Poliției Capitalei.
Altfel, amintim că Ciolpan Cătălin, șoferul criminal din Huși, a primit o nouă condamnare pe viață în Germania. El este acuzat că a comis în crimel multiple. Judecătorii germani au confirmat verdictul dat de magistrații din Austria în cazul crimelor multiple comise de camionagiul român.
Individul a ucis două tinere pe teritoriul austriac în 2014 și 2016. Șoferul a fost reținut la 7 luni după comiterea celei de-a doua crime și a fost condamnat pe viață, în condiții de securitate sporită. Sentința a fost pronunțată la Tribunalul Regional din Freiburg, în 2017.
Criminalul a contestat decizia la Curtea Federală, care a anulat decizia tribunalului pe baza faptului că sentința a fost motivată inadecvat.
.