Descoperire macabră la Sibiu. Femeie omorâtă în gospodărie

Criminaliști Sursa foto: Poliția română

Sibiu. Descoperire macabră într-o localitate din județul Sibiu. Polițiștii au fost alertați prin numărul de urgență 112 că o femeie a fost găsită moartă într-o locuință.

Descoperire macabră într-o locuință

Apelul a venit din partea verișoarei victimei, în această dimineață. Din primele informații culese de la fața locului, polițiștii au tras concluzia că este vorba despre un omor. Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

„La data de 13.09.2024, în jurul orei 07.50, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că verișoara sa, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Racovița este decedată într-o anexă a locuinței”, se arată într-un comunicat al poliției sibiene.

În urma examinării cadavrului s-a stabilit că moartea femeii a survenit în cursul zilei de ieri. Drept urmare a fost inițiată o anchetă menită să ducă la identificarea criminalului.

Poliție. Sursa foto: Piotr/ Pixabay

Ancheta a dus către doi suspecți

După descoperire, polițiștii au demarat o anchetă în zonă. În urma verificărilor au fost găsiți, doi tineri, suspectați că ar fi vinovați pentru moartea femeii. Aceștia au fost găsiți într-un imobil din municipiul Sibiu, în aproximativ o oră după ce a fost semnalat omorul.

„În baza activităților investigative complexe desfășurate cu celeritate de către polițiști, în jurul orei 09.00, într-un imobil din municipiul Sibiu, au fost identificați doi tineri, bănuiți de implicarea în comiterea unor fapte cu violență, care ar fi dus la decesul victimei”, au arătat polițiștii.

Suspect reținut de poliție Sursa foto: Poliția Română

Polițiștii au reacționat imediat după descoperire

Potrivit comunicării oficiale, cei doi tineri suspectați de implicare în acest caz sunt din Avrig și din Porumbacu de Jos. Ei au fost reținuți și sunt audiați de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale.

Cercetările sunt coordonate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. În funcție de mersul anchetei, aceștia vor stabili încadrarea juridică a faptei.

Procurorii avertizează că cei doi suspecți se bucură de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor din Codul de procedură penală. Ancheta continuă în acest caz până la clarificarea situației.