Belarusul a arestat zeci de mercenari ruși, după ce a primit informații că peste 200 de luptători cu statut obscur au intrat în țară cu scopul destabilizării acesteia, înaintea alegerilor prezidențiale.
Belta, agenția oficială de presă a Belarusului, a anunțat miercuri că mercenarii arestați ar lucra pentru Wagner, cel mai cunoscut contractor militar privat din Rusia. Conform agenției, forțele speciale belaruse au arestat 32 de mercenari ruși în zona Minsk, precum și o altă persoană în sudul țării.
„Oaspeții au atras atenția asupra lor pentru că nu se purtau așa cum obișnuiesc turiștii ruși și purtau vestimentație în stil militar”. Grupul suspect a ajuns la Minsk pe 24 iulie, a precizat Belta, care arată că fiecare rus căra doar un bagaj de mână mic, însă întreg grupul avea trei valize voluminoase. Televiziunea de stat a anunțat că unul dintre arestați avea asupra sa un pașaport rusesc, dolari și însemne în stil militar.
Radio Europa Liberă anunță, în schimb, că alte obiecte suspecte confiscare de forțele de ordine sunt valută sudaneză și un card de telefon pentru Sudan, ceea ce sugerează că mercenarii erau în drum spre Africa.
Kremlinul și ministrul de Externe al Rusiei nu au reacționat imediat în fața incidentului. Ambasada rusă la Minsk a anunțat că nu a primit nici o informare oficială despre arestarea cetățenilor ruși.
Controversatul președinte al Belarusului, Alexander Lukashenko, este în cărți pentru realegere în campania electorală din 9 august, și se confruntă cu cea mai mare provocare de mulți ani încoace. El a atras furia generală a bielorușilor pentru gestionarea defectuoasă a pandemiei, a economiei și a situației deficitare a drepturilor omului în această fostă republică sovietică, semnalată constant de organizațiile internaționale.
În ultimele săptămâni, forțele sale de securitate au dispersat ceea ce au numit „proteste ilegale”. Luna trecută, Lukashenko i-a acuzat pe ruși și pe polonezi că încearcă să îl discrediteze, acuzație negată de Moscova. În vârstă de 65 de ani, actualul președinte, care își încurajează semenii să se apere de Covid mergând cu tractorul, a acuzat protestatarii opoziției că ar complota pentru a-l da jos de la putere.
Conform legislației belaruse, companiile militare private sunt ilegale în această țară. Până în prezent, contractorii militari privați din Rusia au luptat clandestin în conflicte de pe teritoriul Siriei, Ucrainei și Libiei. Rusia neagă însă că ar folosi mercenari, relatează televiziunea Al Jazeera https://www.aljazeera.com/news/2020/07/belarus-arrests-dozens-russian-mercenaries-state-media-200729143155990.html.