Derby-urile Steaua - Dinamo din timpul comunismului. Rivalități politice și rezultate măsluite

Steaua - Dinamo cu Hagi pe teren. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Într-un prezent în care și Steaua, și Dinamo sunt departe de perioadele în care au cunoscut gloria europeană, Evenimentul Zilei rememorează fapte și evenimente din derby-ul istoric al României.

Rivalitatea dintre Steaua și Dinamo a început în anii '50, când cel mai mare susținător al echipei din Ghencea era chiar Nicolae Ceaușescu. Dictatorul se ducea la meciurile Stelei - CCA la vremea respectivă - frecvent. Din informațiile istorice reiese că Nicolae Ceaușescu s-a atașat de Steaua în perioada în care a condus Direcţia Superioară Politică a Armatei (1950-1954).

La finalul stagiunii 1950/1951, Steaua a câștigat campionatul în fața lui Dinamo la golaveraj. Calificată în finala Cupei, „roș-albaștri” și-au adjudecat și cel de-al doilea trofeu. Ceea ce a consemnat, implicit, eventul.

Ceea ce a dat naștere unei rivalități care ține și în prezent, indiferent de conjunctura politică și pandemii.