,,I-au trebuit zile Europei pentru a spune ceva relevant despre Belarus. Iar blocul nu pare a avea vreun far călăuzitor în politica externă nici în alte privințe. Un lucru periculos, scrie Mathieu von Rohr pentru Der Spiegel.
Europa e un continent bogat care se pricepe la multe lucruri. A reușit deocamdată, de exemplu, să găsească o cale mai bună decât alte părți ale lumii de a trece prin pandemia de coronavirus. Însă continentul se confruntă acum cu pericole externe pentru care nu e pregătit, în condițiile în care vecinătatea europeană devine tot mai instabilă.
E o stare de fapt ignorată frecvent - în Europa, în general, dar mai ales în Germania. Uitatul pe pereți pare să fi devenit modalitatea preferată de petrecere a timpului, cu rezultatul că nimeni nu pare să știe ce e de făcut cu toate neplăcerile din jur. În Belarus, o țară indiscutabil europeană, forțele de securitate ale dictatorului Alexander Lukașenko trag în cetățenii țării care demonstrează împotriva unei fraude electorale. Iar UE nu a găsit un răspuns.
A fost nevoie să treacă mai multe zile pentru care șeful diplomației UE sau ministrul german de externe să fie capabili să formuleze o declarație semi-fermă de condamnare a violenței. UE și NATO sunt paralizate de teama că Lukașenko, dacă va rămâne la putere, se va apropia chiar și mai mult de președintele rus Vladimir Putin - sau chiar ar putea permite înființarea de baze militare rusești pe teritoriul belarus. Rezultatul: Europa pare complet impotentă în această chestiune.
În regiunea Mediteranei situația e chiar mai precară. UE s-a trezit că are de-a face acolo cu o serie de puteri agresive ce caută să profite de violența și instabilitatea în curs din Siria și Libia pentru a-și asigura influență și teritoriu - între ele numărându-se Iran, Rusia, Emiratele Arabe Unite și, cel mai recent, Turcia.
O formă periculoasă de provincialism
De fapt, această din urmă țară joacă acum un rol central în Libia, o țară cu importanță strategică pentru Europa. Și nu numai atât, căci Turcia riscă în prezent o confruntare militară cu membrul UE Grecia, care teoretic e aliat cu ea în cadrul NATO.
Un vas turc de explorare, acompaniat de o flotă de nave de război, caută rezerve de gaze naturale în ape revendicate de Grecia. Sunt mulți bani în joc, dar și influență geopolitică. O escaladare nu poate fi exclusă. Ce se va întâmpla atunci?
UE nu va dăinui dacă nu va fi capabilă să-și dezvolte nici un fel de ambiție geopolitică, dacă nu va munci pentru a deveni o putere diplomatică și militară. Franța, sub președintele Emmanuel Macron, este în prezent unica țară europeană care-și manifestă dorința de a juca un astfel de rol, însă acțiunile ei sunt preponderent unilaterale.
Evident, ineficienta politică externă a Europei este și o funcție a blocului în cadrul căreia rareori se convine asupra cursului corect de acțiune. Dar mai există și alte probleme. În Germania, spre exemplu, candidații la cele mai înalte funcții în stat pot ignora fără teamă politica externă, știind că această chestiune nu va apărea niciodată în interviurile luate de presă.
Aceasta este o formă periculoasă de provincialism. Relațiile de putere din ograda Europei se transformă, nu în ultimul rând și din cauza retragerii SUA. Venise de mult timp vremea ca Berlinul să se intereseze în sfârșit de asemenea evoluții. În loc să continue să se uite pe pereți.
Articol de Mathieu von Rohr