Depresia, motivul sinuciderii lui Florin Despescu?

Depresia, motivul sinuciderii lui Florin Despescu?

Multe semne de întrebare se ridică asupra morții lui Florin Despescu, fratele fostului șef al Poliției Române, Bogdan Despescu. Decesul acestuia s-a produs sâmbătă noapte fiind descoperit de soție spânzurat de scara interioară. Acesta nu a lăsat niciun bilet prin care să-și justifice gestul.

Sâmbătă noapte, Poliția Nehoiu a fost anunțată că în satul Luca Priporului de lângă Nehoiu, județul Buzău a avut loc un suicid. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că Florin Despescu, în vârstă de 47 de ani își pusese capăt zilelor spânzurându-se de scara interioară a imobilului.

Anchetatorii nu au găsit niciun înscris prin care fratele fostului șef al Poliției Române, Bogdan Despescu, să își motiveze gestul. Florin Despescu era căsătorit cu Mirela și împreună aveau o fată, Diana, elevă la Liceul Teoretic Radu Vlădescu din Pătârlagele. Până în noiembrie 2017, Florin Despescu a lucrat la Poliția Locală Buzău ca personal contractual, dată la care a plecat prin demisie. Soția sa, Mirela a lucrat la Mforest Group SRL, firma lui Mircea Posea, fiul fostului deputat PSD, Petre Posea.

Primarul din Nehoiu, Ionuț Milea a declarat: „Am rămas surprins, Și-a pus capăt zilelor... numai Dumnezeu știe ce a fost. Are o fată, elevă în clasa a IX-a care avea nevoie de el. Și noi am rămas surprinși.”

Potrivit unor informații din cercul lor de cunoștințe, Florin Despescu trecea, de ceva vreme, printro depresie profundă. În seara morții, spun aceștia, Florin a avut o discuție cu Mirela după care a spus că merge la somn. După câteva zeci de minute l-a găsit spânzurat de scara interioară a imobilului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News