Departamentul poliției federale din Rosenheim a înregistrat sosirea a circa 1.000 de persoane începând cu miezul nopți

„Departamentul poliției federale din Rosenheim a înregistrat sosirea a circa 1.000 de persoane începând cu miezul nopții", a precizat Rainer Scharf, purtătorul de cuvânt al poliției germane

Potrivit lui, majoritatea imigranților vin din Orientul Mijlociu, prin Turcia, Grecia, țări din Balcani, Ungaria și Austria.

„Până acum, toți au fost duși la Munchen", a spus el. „Acum, noi efectuăm un fel de pre-înregistrare, notându-le numele și alte date. Apoi, ei sunt instalați în autobuze și pot fi conduși în toată Germania", a adăugat Rainer Scharf.

Rosenheim este un sat situat în Bavaria, regiune aflată lângă frontiera cu Austria și principala poartă de intrare a imigranților în Germania.