Peste 100 de islamiști, membri ai grupării extremiste ISIS au evadat din închisorile în care se aflau încarcerați în Siria ca urmare a haosului instalat, după incursiunea armatei turce în nordul acestei țări, a declarat miercuri un înalt oficial american.
„Am spune că numărul este acum peste 100. Nu știm unde se află”, a declarat James Jeffrey, raportorul Departamentului de Stat pentru Siria, în fața Comitetul Afacerilor Externe al Camerei Reprezentanților a SUA, atunci când a fost întrebat în legătură cu deținuții.
Președintele SUA, Donald Trump, a salutat astăzi acordul încheiat între Rusia și Turcia care îndepărtează luptătorii kurzi de la granița dintre Siria și Turcia, numind acordul un „mare succes”.
„Un mare succesh la frontiera dintre Turcia și Siria. Zona sigură a fost creată! Încetarea focului a avut loc și misiunile de luptă s-au încheiat ", a scris Trump pe Tweeter. „Kurzii sunt în siguranță și au lucrat foarte bine cu noi. Prizonierii ISIS au fost capturați. ”