România. Dennis Man, fotbalist care mâine va împlini 26 de ani, are un sezon foarte bun de campionat. Echipa sa, Parma, revenită în Serie A, s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la AC Milan, scor 2-1.
Internaționalul român a avut nevoie de doar 1 minut și 24 de secunde pentru a deschide scorul. Apoi, milanezii au egalat prin Christian Pulisici (66), iar Matteo Cancellieri (77) a adus victoria gazdelor. Este prima din acest sezon. De asemenea, celălalt internațional român al Parmei, Valentin Mihăilă, a fost și el titular, sâmbătă.
Dennis Man a marcat al doilea gol consecutiv pentru Parma, în Serie A
Marcatorul primului gol a primit, din partea ziariștilor, nota 7.5, în timp ce Mihăilă a fost notat cu 6.5.
În runda inaugurală, parmegianii remizaseră pe teren propriu, scor 1-1, cu Fiorentina, iar Man deschisese scorul în minutul 22.
În luna iulie, atacantul român transferat de la FCSB, a semnat prelungirea contratului cu Parma.
Atacantul român și-a prelungit luna trecută contractul
„Parma Calcio anunță că Dennis Man și-a reînnoit contractul până la 30.06.2027. Dennis este alături de gialloblu din ianuarie 2021 și în ultimul sezon a dărâmat recorduri unul după altul, ajutând echipa.
Născut la Arad, extrema cu «un stâng magic» a fost cel mai tânăr jucător care a marcat cel puțin 10 goluri și a oferit 5 pase decisive: în total a terminat cu 11 goluri și 6 pase competiție”, anunțau oficialii clubului, la vremea respectivă.
„Zece dintre cele 11 goluri ale sale sunt, desigur, rezultatul unui picior stâng care reprezintă un pericol pentru toți adversarii: a fost jucătorul care a marcat cele mai multe goluri cu acest picior în tot campionatul”, se mai preciza în comunicat.
Rezultatele de sâmbătă, din etapa a doua a Serie A:
Udinese - Lazio Roma 2-1 Au marcat: Lucca (5), Thauvin (49), respectiv Isaksen (90+5).
Parma - AC Milan 2-1 Au marcat: Dennis Man (2), Cancellieri (77), respectiv Pulisic (66).
Inter Milano - Lecce 2-0 Au marcat: Darmian (5), Hakan Calhanoglu (60 - penalty).
Monza - Genoa 0-1 A marcat: Pinamonti (45+7).