Demonstrație împotriva restricțiilor, în Austria, în pofida interdicției
Demonstrație împotriva restricțiilor, în Austria, în pofida interdicției. Școlile, sălile de sport, hotelurile, restaurantele, magazinele neesențiale și locurile culturale sunt închise în toată țara.
Aproximativ 5.000 de oameni - inclusiv neo-naziști - au înfruntat duminică, 31 ianuarie, la Viena, încălcând măsurile de sănătate, interdicția de a manifesta împotriva carantinei pe timp de noapte și a închiderii hotărâte de guvern în încercarea de a conține coronavirusul.
Poliția a interzis demonstrația de sâmbătă, în urma unei parade anterioare care a adunat 10.000 de oameni la mijlocul lunii ianuarie, în timpul căreia mulți participanți nu au purtat măști și nu au respectat distanțele sanitare. Însă, potrivit poliției, câteva mii de oameni au răspuns totuşi, duminică după-amiază, la apelul partidului de extremă dreapta FPÖ, care a organizat demonstrația și a considerat interdicția "scandaloasă".
Printre ei se numără activiști neo-naziști şi huligani. Poliția a procedat la arestări, în timp ce mulțimea a refuzat să se disperseze și a vrut să meargă în direcția parlamentului, blocând traficul.
La începutul săptămânii, fostul ministru de Interne Herbert Kickl, membru al partidului FPÖ, a făcut apel la oameni să iasă în stradă duminică împotriva carantinei pe timp de noapte şi a celei de a treia închideri, în vigoare în Austria. A fost pentru prima dată când acest partid a organizat oficial un miting care contestă măsurile hotărâte de guvernul ecologist-conservator în încercarea de a limita contaminările cu Covid-19.
Această demonstrație a fost interzisă din cauza "tulburărilor de ordine publică" pe care le putea provoca.
FPÖ a depus apoi o a doua cerere de autorizare pentru "apărarea democrației, libertății și drepturilor fundamentale", dar și poliția a respins-o. Ea a prezentat riscul de cluster, "din cauza transmisibilității crescute a noilor variante" și "a lipsei trasabilității contactelor" în rândurile demonstranților.
În pofida unei noi izolări și a unei prelungiri a carantinei pe timp de noapte decretate după Crăciun, Austria, care are 8,9 milioane de locuitori, a înregistrat 1.190 de noi infecții duminică. Școlile, sălile de sport, hotelurile, restaurantele, magazinele neesențiale și locurile culturale sunt închise.
Opoziția social-democrată a votat sâmbătă în favoarea redeschiderii școlilor pe 8 februarie.
Traducere: Rador