Democrații, „bântuiți” de fantoma alegerilor trecute. Mesaj cu dedicație pentru Putin

Candidaților la alegerile prezidențiale, care vor începe în curând, în Statele Unite le este teamă să nu se repete scenariul din 2016, când Rusia s-a amestecat ajutându-l pe Trump să ajungă președinte.

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, Bernie Sanders pare favorit la nominalizare. Într-un interviu acordat recent, el a avertizat Moscova să nu se amestece în alegeri,

De asemenea, Joe Biden, un alt candidat la prezidențiale,  crede că Vladimir Putin nu dorește ca el să ajungă președintele SUA.

Toate aceste declarații vin în contextul în care serviciile americane de informații au avertizat că Rusia se va amesteca din nou în alegerile prezidențiale care vor avea loc în noiembrie cu scopul de a pune la îndoială integritatea votului și de a stimula realegerea lui Donald Trump.

„Domnul Putin este un asasin, un autocrat, poate că e prieten cu Donald Trump, dar cu mine nu este. Vreau să-i spun domnului Putin că poporul american, fie că vorbim despre republicani, democrați, independenți, s-a săturat și a obosit să vadă Rusia și alte țări că se amestecă în alegerile noastre. Am un mesaj pentru Rusia, nu te amesteca în alegerile americane!”, a spus Bernie Sanders.

„Vladimir Putin nu vrea ca eu să devin președinte. Știe că-l cunosc și știe că nu va scăpa cu nimic de mine”, a declarat şi fostul vicepreşedinte al SUA, Joe Biden, potrivit digi24.ro