Democraţii au pierdut o circumscipţie din New York pe care o deţineau din anii ‘20

Partidul Democrat a suferit aseară o înfrângere usturătoare într-un scrutin pentru un loc în Camera Reprezentanţilor, pierzând controlul unei circumscripţii din New York care nu mai fusese reprezentată în Congres de republicani încă din anii '20 ai secolului trecut, scrie Washington Post.

Republicanul Bob Turner, cel care a câştigat în defavoarea democratului David Weprin, a comparat victoria sa cu rezultatul unui referendum asupra prestaţiei preşedintelui Barack Obama la Casa Albă din ianuarie 2009 când a fost învestit. Alegerile au avut loc în cel de-al nouălea district din New York, locuit de o vastă populaţie evreiască ultraortodoxă, fapt ce i-a determinat pe analiştii americani să concluzioneze că democraţii au pierdut şi din cauza poziţiei anti-Israel pe care Barack Obama şi-a exprimat-o în dese situaţii.

Alegerile au fost organizate după demisia congresmanului democrat Anthony Weiner, în iunie, pe fondul unui scandal sexual. Weiner câştigase alegerile în acest district în 2010 la o diferenţă de 20 de puncte procentuale faţă de Turner.

Înfrângerea este cu atât mai grea pentru democraţi cu cât într-un alt scrutin pentru un loc în Camera Reprezentanţilor, organizat în nordul statului Nevada, republicanul Mark Amodei s-a impus detaşat. Ca şi în New York, republicanul şi-a făcut campanie denunţând rezultatele slabe ale politicii economice duse de administraţia Obama.

Locul devenise vacant tot în urma unui scandal sexual, în care republicanul John Ensign a fost nevoit să demisioneze după ce s-a aflat că s-a folosit de poziţia sa de congresman pentru a ajuta familia amantei sale.

Dacă în Nevada eşecul a fost suportat mai uşor, fiind vorba de un fief republican, la New York Partidul Democrat a pompat sume uriaşe într-un ultim efort de salvare a locului din camera inferioară a Congresului. Bill Clinton însuşi a apărut la un miting electoral pentru a mobiliza electoratul democrat.