Forțarea demisiei sau demiterii ministrul Carmen Dan este cel mai important punct al bătăliei pe care PSD-ul condus de Liviu Dragnea o duce aceste zile cu mai mulți adversari, din societatea civilă, din mediile politic și poate și din cele militare.

Spun „poate” la adversarii cu epoleți pentru că eu consider că încă îmi lipsesc date și spațiul public este deja destul de plin de oameni care susțin că dețin „adevărul absolut” și nu mai e nevoie să mă lupt să capăt și eu un loc pe această scenă.

În această confruntare pare că toate energiile se canalizează acum pe Jandarmerie și pe forul său conducător, Ministerul de Interne. De ce, când miza întregii lupte era alta, demisia Guvernului, schimbarea conducerii PSD? Au fost abandonate aceste teme? Nu, opinia mea e că nu și o voi argumenta.

Pentru a înțelege de ce e importantă demiterea ministrului Carmen Dan – sau a oricărui alt ministru important din Cabinetul Viorica Dăncilă – trebuie să refacem un episod din istoria noastră politică relativ recentă. Acum 6 ani, mai exact în ianuarie 2012, un alt Guvern care părea de neclintit a căzut la puțin timp după ce a acceptat sacrificarea unuia dintre „stâlpii” săi politici. Din acel moment, masele care erau deja în stradă de peste două săptămâni au simțit că se poate obține căderii întregului Guvern, au fost mobilizate de „victoria de etapă”, în timp ce miniștrii au încetat să fie combativi, văzând că oricare dintre ei poate fi demis.

Este vorba, pentru cei care nu și-au dat seama, de episodul demiterii ministrului Teodor Baconschi din guvernul Emil Boc, în ianuarie 2012.

Începând cu 12 ianuarie 2012, adminis tra ția Boc s-a confruntat cu o serie de mitinguri de protest, începute ca o mișcare de apărare a lui Raed Arafat în fața atacurilor președintelui de atunci, Traian Băsescu, dar continuate ca o refulare a tuturor greutăților apărute din cauza politicilor economice și sociale de austeritate. Au fost și atunci violențe de stradă, lupte ale mult prea celebrilor „ultrași” cu jandarmii, cerându-se demisia ministrul de Interne Traian Igaș, dar elementul care a înclinat definitiv balanța a fost altul: o postare de pe blogul ministrului de externe, Baconschi!

În acea postare, manifestanții violenți erau numiți „derbedei înarmați”. Presiunea mediatică a crescut până la punctul în care Emil Boc și-a cerut scuze pentru această afirmație. Apoi, cu acordul lui Traian Băsescu, ministrul a fost demis. Era 23 ianuarie și strategii PDL credeau că sacrificare unui „greu” va calma spiritele. Pe 6 februarie, întregul Cabinet a fost silit să demisioneze.

Cred că liderii PSD știu asta dacă iau în calcul să facă acum sau în viitorul foarte apropiat o remaniere.

Demiterea lui Carmen Dan poate părea acum soluția pentru a ieși din „clinciul” de după mitingul din 10 august, mai ales că informațiile rostogolite în spațiul public converg spre ideea că se va încerca inculparea sa pentru acțiunile jandarmilor. Cred că și ea știe/simte asta, pentru că altfel nu văd de ce insistă pe faptul că structurile din subordinea sa au identificat jandarmii violenți și i-au dat pe mâna Parchetului, încercând distanțarea de aceste acte, după ce o perioadă ele au fost negate de subordonații săi. Acum, după audierea sa la Comisia de Apărare, un demers „cam de vară”, prin informațiile scurse, se creionează o altă idee pe care se va insista în lupta împotriva Guvernului: acuzarea ministrului de abuz în serviciu sau altă formă legală de catalogare a felului în care ministrul TREBUIA să coordoneze acțiunile din Piața Victoriei.

Aici ne lipsesc multe informații, dar ele vor apărea, totuși putem să imaginăm o posibilă evoluție din datele deja publice.

Pe 11 august, SRI comunica, legat de mitingul din 10, că: „În cadrul acestei discuții, directorul SRI i-a reamintit doamnei prim-ministru faptul că toate datele și informațiile deținute de SRI au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcției Generale Management Operațional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant.”

Informația trebuia dată, pentru că SRI are atribuții pe monitorizarea grupărilor cu potențial de a ataca ordinea publică, lucru confirmat la audierile Comisiei SRI de după mitingul din 22 ianuarie 2017, când Klaus Iohannis a îmbrăcat celebra geacă roșie, și de după violențele din 1 februarie 2017, când ultrașii au încercat denaturarea protestelor iscate de OUG 13.

Dar ce face această Direcție, din subordinea ministrului de Interne, de apare într-un comunicat al pricipalului serviciu secret? Una dintre atribuțiile sale este „asigură monitorizarea situației operative, coordonarea integrată a misiunilor structurilor M.A.I., pe timpul situațiilor speciale și de criză ce se manifestă în domeniul ordinii publice și situațiilor de urgență.” Tot această Direcție asigură și secretariatul unei alte structuri speciale, Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică. Această denumire ați auzit-o deja la audierea ministrului la Comisie, ea fiind acuzată că nu a convocat Centrul, lăsând ordinea publică pe umerii prefectului și a jandarmilor.

Bătălia pare să se fi deschis pe frontul existenței sau nu a informațiilor că se pregătesc violențe, informații despre grupuri cu adevărat periculoase, nu ciudați care amenință pe Internet, și a măsurilor care puteau fi luate.

Această temă naște două întrebări: una politică, putea PSD să interzică (nu doar să nu autorizeze, e o nuanță importantă) mitingul din 10 august, indiferent ce informații avea? Și a doua, legală, puteau fi reținuți sau supravegheați câteva sute de indivizi cunoscuți cu apetit de violențe împotriva jandarmilor înainte de miting și dacă îi vedeau că pornesc spre Piață cum îi opreai?