Ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a demisionat din funcție luni, pe fondul tensiunilor în creștere legate de Brexit.
Boris Johnson este al treilea membru important al Cabinetului May care demisionează, la mai puțin de o zi după ce ministrul pentru Brexit, David Davis, a făcut același gest, transmite BBC.
Anunțul demisiei lui Boris Johnson a venit cu doar 30 de minute înainte de discursul premierului Theresa May în fața Parlamentului britanic cu privire la noul său plan cu privire la Brexit, gest care i-a înfuriat pe parlamentarii conservatori.
Un oficial de la biroul premierului i-a mulțumit lui Johnson într-o declarație de presă și a precizat că înlocuitorul la conducerea Externelor va fi anunțat în curând.
Reamintim că ministrul britanic al Brexitului, David Davis, a demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obţinut acordul Guvernului pentru a propune menţinerea unei relaţii comerciale post-Brexit strânse cu UE. Această demisie a fost urmată de cea a secretarului de stat însărcinat cu Brexitul Steve Baker, potrivit presei britanice.
Davis, un eurosceptic numit în urmă cu doi ani la conducerea unui minister înfiinţat la o zi după votul britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene (UE), a ameninţat în mai multe rânduri, în ultimele luni, că va demisiona, din cauza unor dezacorduri cu May, potrivit presei britanice.
Deputatul conservator Peter Bone a apreciat că ”a făcut bine”, considerând că propunerile lui May erau Brexit ”doar cu numele” şi că ”nu sunt acceptabile”.