Trei jurnaliști ruși au fost uciși în mijlocul Africii, în țara fostului dictator canibal Bokassa, pentru că investigau expansiunea lui Vladimir Putin spre „continentul negru”.
Criminalii, un grup de aproximativ 10 persoane, au așteptat mașina care îi transporta pe jurnaliști timp de mai multe ore, la punctul de control unde a avut loc asasinatul. Interesant este că jurnaliștii aveau altă rută, dar au fost redirecționați exact spre locul ambuscadei. O investigație privată, comandată de miliardarul rus dizident Hodorkovski, indică prezența unor oficiali guvernamentali centrafricani și a unor mercenari ruși, în momentul comiterii atacului asupra jurnaliștilor.
Reporterul de război Orhan Djemal, documentaristul Aleksandr Rastorghuiev și cameramanul Kirill Radcenko au fost uciși în noaptea de 30 spre 31 iulie de către persoane înarmate în nordul Republicii Centrafricane. Ei anchetau prezența în această țară a mercenarilor ruși și, în special, a societății militare private Wagner, prezentă și în teatrele de luptă din estul Ucrainei și Siria. Deși, inițial, s-a spus că au fost victimele unor tâlhari, există dovezi din ce în ce mai multe că este vorba despre un asasinat, la comanda Kremlinului.
Federația Rusă și Republica Centrafricană au semnat marți un acord de cooperare militară. Acest acord, ale cărui detalii nu au fost publicate, vor „contribui la consolidarea legăturilor noastre în domeniul apărării”, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, citat de agențiile ruse și Agerpres, după semnarea unui acord interguvernamental cu omologul său centrafrican, Marie-Noëlle Koyara. De la începutul anului 2018, Rusia a trimis instructori militari în Republica Centrafricană, livrează echipament armatei și asigură securitatea președintelui Faustin-Archange Touadéra, al cărui consilier pentru securitate este un rus.
Republica Centrafricană este văzută „ca un partener promițător pe continentul african”, a declarat ministrul rus, prezent la inaugurarea unui forum militar la Kubinka (regiunea Moscovei). La rândul său, ministrul Koyara a declarat că documentul se concentrează pe antrenarea forțelor armate ale Republicii Centrafricane.
Canibalul și Ceaușescu
Nicolae Ceaușescu a avut o relație strânsă cu dictatorul centrafrican Jean-Bedel Bokassa, acuzat și dovedit de practici canibale. Dictatorul român era tentat să pună mâna pe zăcămintele de care „Imperiul Centrafrican” al lui Bokassa dispunea din belșug.
Fostul șef al Departamentului de Informații Externe, Mihai Pacepa, susține că Bokassa a acceptat, în secret, să transmită României 10% din profiturile ce proveneau din minele de diamant, doar pentru că Ceaușescu i-ar fi făcut cadou o româncă pe care pusese ochii.