Deficitul bugetar al Franței: Moscovici cere măsuri urgente de redresare fiscală
- Mădălina Sfrijan
- 20 iulie 2025, 18:05
Franța. Sursa foto: Zoran Stojiljkovic | Dreamstime.com
Franța nu este în pericol de a ajunge sub tutela Fondului Monetar Internațional (FMI), însă trebuie să ia măsuri rapide și eficiente pentru a redresa finanțele publice, avertizează Pierre Moscovici, președintele Curții de Conturi.
Franța, plan de economii pentru următoarele luni
Moscovici a subliniat că „pericolele care ne amenință sunt suficiente” pentru a justifica un plan serios de consolidare bugetară, fără a invoca „frica de o intervenție externă”.
„Franța nu este Grecia anilor 2009-2010”, a punctat el.
Declarațiile oficialului vin la doar câteva zile după ce François Bayrou, Înaltul Comisar pentru Planificare, a prezentat un plan de economii pentru anul 2026. Acesta prevede reduceri de cheltuieli în valoare de 43,8 miliarde de euro, printre care se numără suprimarea a două zile libere legale și înghețarea prestațiilor sociale și a pensiilor.
Șir de controverse
Propunerile au fost întâmpinate cu opoziție dură în Parlament, unde mai multe formațiuni amenință cu moțiuni de cenzură.
Pierre Moscovici avertizează că Franța riscă, în absența unor reforme structurale, „sufocarea acțiunii publice din cauza poverii datoriei” și o deteriorare a condițiilor de finanțare pe piețele internaționale. El atrage atenția că este esențial ca statul să facă „un efort voluntar acum” pentru a evita „austeritatea impusă mai târziu”, potrivit Le Figaro.

Pierre Moscovici. Sursa foto: Facebook
Potrivit acestuia, ținta de reduceri bugetare – 44 de miliarde de euro – este inevitabilă, indiferent de măsurile care vor fi adoptate, deoarece plata dobânzilor la datoria publică a devenit „cea mai absurdă cheltuială publică”.
Ce cheltuieli anuale are Franța
Țara cheltuie anual 67 de miliarde de euro doar pe dobânzi, în creștere față de aproximativ 30 de miliarde în 2021. Dacă tendința continuă, această sumă ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro până la sfârșitul deceniului, avertizează Moscovici.
Datoria publică a Franței ar putea atinge pragul de 3.500 de miliarde de euro până la finalul lui 2025. În acest context, președintele Curții de Conturi susține că reformele structurale sunt singura cale viabilă pentru a evita dezechilibrele bugetare pe termen lung. Premierul francez a anunțat că guvernul își acordă un termen de două luni pentru a definitiva planul de redresare bugetară.