Autorităţile SUA estimează un deficit bugetar record, de 1.000 miliarde de dolari în acest an, de peste două ori mai mare decât nivelul de 455 miliarde de dolari din 2008, însă proiecţia nu include impactul programului de stimulare a economiei de 775 miliarde de dolari propus de administraţia Obama.
Produsul Intern Brut (PIB) al Statelor Unite a fost estimat de o serie de analişti, pentru 2009, la peste 14.500 miliarde de dolari, deficitul de 1.000 de miliarde de dolari anticipat plasându-se astfel la 6,8% din PIB.
Anul trecut, deficitul bugetar al SUA, considerat deja un record istoric, a fost de 3,1% din PIB.
Deşi ia în considerare o bună parte a programului de salvare a sistemului financiar, în valoare de 700 miliarde de dolari, deficitul de 1.000 miliarde de dolari estimat nu conţine impactul programului de 775 miliarde de dolari pentru stimularea economiei propus de viitoarea administraţie, dezbătut în Congres pentru a fi promulgat pe 20 ianuarie, când preşedintele Barack Obama va prelua Casa Albă. Pachetul legislativ conţine reduceri de taxe de peste 300 de miliarde de dolari, care se vor traduce prin scăderea încasărilor la buget, majorând, implicit, deficitul.
Pentru a finanţa deficitul bugetar fără precedent, gradul de îndatorare al guvernului Statelor Unite va creşte într-un ritm record, cu 2.000 de miliarde de dolari în acest an.
Totodată, preşedintele Comisiei pentru buget din Senatul SUA anticipează că datoriile publice for creşte cu 1.000 de miliarde pe an în următorii zece ani.