Dedesubturile unui mariaj frânt. Driblinguri de fotbalist celebru. „Numărul domnişoarei era salvat cu nume de bărbat"

Dedesubturile unui mariaj frânt. Driblinguri de fotbalist celebru. „Numărul domnişoarei era salvat cu nume de bărbat"

Fosta soţie a lui Daniel Pancu deconspiră detalii inedite și, cum le place românilor, picante, despre Andra Teodorescu, rivala sa la grațiile fostului partener, pe care se pare că acesta pusese ochii încă din timpul mariajului cu Mihaela.

Mihaela Stanciu, fosta soţie a antrenorului și fostului internațional Daniel Pancu, a făcut publice precizări mai mult decât interesante după divorţul de fostul fotbalist rapidist. Cei doi s-au despărţit după o relaţie de 22 de ani. Aceasta a clarificat faptul că decizia de a divorţa a fost a sa şi nu are nicio legătură cu actuala parteneră a antrenorului din Copou.

"Eu sunt cea care a decis să pună capăt căsniciei, nu Daniel. A fost o decizie grea, care a venit după o relaţie de 22 ani, dintre care timp de 10 ani am fost căsătoriţi legal. Motivele nu doresc să le dezvălui, însă doresc să subliniez că separarea mea de Daniel nu are nicio legătură cu actuala parteneră de viaţă a lui", a precizat fosta soţie, care are doi copii împreună cu vedeta rapidistă.

Ando sau Andra?

Totuși, meciul dintre cei doi foști parteneri de viață este unul de lungă durată și se leagă prin fire invizibile de numele actualei iubite a sportivului, deși "fosta" neagă hotărât acest lucru, pentru a se contrazice singură mai apoi, dacă citești abil printre rânduri.

"Legat de o altă dezinformare apărută în presă, aceea că, în urmă cu 20 de ani, fostul meu soţ şi actuala parteneră de viată au trăit o poveste de dragoste, pot spune doar atât: în memoria telefonului lui Daniel, numărul de telefon al domnişoarei era salvat cu nume de bărbat: Ando! Iar lista contină: Cristi de la Rapid, Laur de la Atlantis, etc", a scris Mihaela Stanciu pe o reţea de socializare.

Imediat după ce a postat mesajul, Mihaela şi-a închis contul de Facebok. Daniel Pancu trăieşte în prezent o poveste de dragoste cu primul fotomodel din România, pe numele ei Andra Teodorescu. În urmă cu 15 ani, Andra făcea senzație pe podium și în revistele pentru bărbați. După ce s-a lăsat de modelling, ea s-a implicat în afaceri cu mare succes, potrivit presei sportive.

Mihaela şi Daniel Pancu s-au căsătorit în 2009, iar nașii de cununie au fost Adrian Iencsi și soția sa, Gina. Cei doi avea deja o relaţie de peste cinci ani în acel moment. Mihaela este sora fostului căpitan din Giuleşti, Nicolae Stanciu, potrivit Romaniatv.net.

Ne puteți urmări și pe Google News