”Cu cât o societate se îndepărtează mai mult de adevăr, cu atât îi va urî pe cei care îl spun. (”George Orwell)
ONU a cerut prin UNESCO guvernelor din întreaga lume să limiteze libertatea de exprimare „în interesul combaterii dezinformării”. Miercuri, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a cerut stabilirea unor "linii directoare globale pentru reglementarea mediilor sociale" în cadrul unei conferințe pentru a aborda presupusa "dezinformare".
Evenimentul UNESCO a fost intitulat "Conferința Internet pentru încredere" și a prezentat vorbitori care au cerut o structură de guvernanță globală pentru a reduce la tăcere "discursul instigator la ură, misoginismul, suprimarea libertății de exprimare și teoriile conspirației". Agenția a subliniat opoziția sa față de țările suverane care iau măsuri individuale pe care le consideră adecvate pentru a aborda existența discursului online.
"Dacă aceste inițiative de reglementare sunt dezvoltate în mod izolat, cu fiecare țară lucrând în propriul colț, ele sunt sortite eșecului. Perturbarea informației este prin definiție o problemă globală, astfel încât reflecțiile noastre trebuie să aibă loc la scară globală", a spus miercuri directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, menționând că "cel puțin 55 de țări lucrează la" suprimarea discursului online.
Ca spectatori obișnuiți, oameni simpli, fără prea mari pretenții, ar trebui să recunoaștem, efortul imens pe care semeni ai noștri cu un înalt sentiment al datoriei îl fac în folosul nostru. Un sacrificiu imens pe care neam de neamul nostru n-o să fie în stare să l evalueze și să mulțumească pentru el.
Este vorba despre DECRIPTARE
Din momentul când presa adevărată a dispărut, au apărut în media, (har Domnului!), un grup din ce în ce mai consistent de contabile blonde însoțite uneori de câțiva foști jurnaliști de sport, care au dobândit abilități de a folosi slogane militare - foste și foști reporteri care înghețau mai ieri cu microfoanele în fața DNA, sau ne comunicau scumpirile din piața Obor și au găsit, în sfîrșit vocația. Cea de ”decriptator”. Cu un un curaj uimitor acești (încă tineri!) au părăsit expresiile de genul ” oamenii vor trebui să scoată din buzunar ”, ”fiarele contorsionate” ș.a., și au asumat împotriva tuturor riscurilor datoria civică de a DECRIPTA pentru noi, idioții (uneori utili, alteori doar cretini) ceea ce se întîmplă sub ochii noștri.
Lucruri, fapte, pe care le vedem, dar în prostia noastră, nu le înțelegem. Și care trebuiesc ”decriptate”. Trebuie să recunoaștem că acești ”decriptatori” își sacrifică propriile vieți ca noi să înțelegem ceea ce vedem și trăim. Și asta, e mare lucru. Datorăm imens talentului, inteligenței și spiritului lor civic.
Efortul generos al acestor oameni trebuie recunoscut la modul Universal, fiindcă el va elibera planeta de prostie, ceeace e mare lucru. Îi putem asemăna fără a exagera pe acești îngeri ai adevărului, nici mai mult, nici mai puțin, cu celebrul Allen Turing… Turing a fost un matematician britanic și om de știință în domeniul informaticii. Munca sa de a decripta codurile de comunicații secrete germane în timpul celui de-al doilea război mondial, cu mașina Enigma, decriptare care a salvat milioane de vieți.
”Enigma”, a fost utilizată pentru a transcrie mesaje și informații codificate. Germanii au folosit-o pentru diferite tipuri de comunicații, inclusiv pe câmpul de luptă, pe mare, în aer sau chiar în cadrul serviciilor lor secrete. Turing a spart codul german, permițând forțelor britanice să citească mesajele criptate.
Turing, împreună cu echipa sa de la Bletchley Park, au salvat fără îndoială milioane de vieți, deoarece decriptarea mesajelor a permis Aliaților să afle mișcările germanilor. Unii istorici consideră că războiul ar fi putut dura doi sau patru ani, mai mult, dacă n-ar fi existat acest geniu pe nume Allan Turing.
La fel și acum. Decriptatorii noștri ne vor salva. Fiindcă fără ei n-am ști aproape nimic. Nu vom ști, nici noi, dacă suntem putiniști sau nu, ne vom iluziona că suntem normali, deși, cu ajutorul lor doar, vom putea afla că nu e deloc așa. Doar prin sacrificiul lor de fiecare seară vom înțelege că de fapt suntem homosexuali, trans și lesbiene, că nu ne place carnea, că nu ne plac motoarele cu ardere internă, că suntem înnebuniți după gândaci și larve. Ne vor convinge mai ușor că suntem fani ai intruziunii în sufletul copilului, că ne dăm vînt după zgomotul de cuvinte al ”decriptatorilor”, după Cancel Culture, Build Back Batter, Black Lives Matter, Me Too, LGBTQ, și după toate aceste mișcări, care ne arată adevărul despre ceeace suntem noi și nu știam; că albul e negru și invers, că nu are rost să credem în existența Celui Atotputernic.
Și da, trebuie să le mulțumim lor, decriptatorilor, că suportă seară de seară scîrba celor mai mulți nintre noi, (cîtă nedreptate și lipsă de recunoștință!!!) cuvintele joase și înjurăturile noastre - noi, fiii pierduți ai întunericului grotelor. Le suntem datori, măcar atît… Un ”mulțumesc!” spus din suflet!
De ceva timp, ”decriptatorii” care au reușit datorită inteligenței lor sclipitoare să ne arate care ne sunt ”putiniștii” au reușit, după cum văd, un mare pas înainte. Anume, acela de a propune și a declanșa DEZBATERI. Ce sens are decriptarea, fără dezbatere? E ca nunta fără lăutari! Oamenii de media, nu mai fac afirmații, nu mai întreabă, nu mai opiniază. Ei ”dezbat”… Nu mai suportă discuția liberă, întrebările și răspunsurile unor personalități care au în spate o viață de realizări. Nu. Se adună ei, trei, patru inși și ”dezbat” pentru noi. Ceeace face ca noi, proștii, să nu ne mai pierdem timpul cu gînditul. A gîndi, devine o acțiune uitată și pernicioasă. Așa că, sacrificându-și propria viață și carieră, dezbat ei pentru noi.
Cât despre mine, care spre rușinea mea, încă nu sunt pe de-a întregul convins de mașinăria umană ”decriptatoare”, încă mai aștept să fiu convins. Căci, n-am nici o îndoială că se vor găsi mijloace de convingere și pentru noi, cei care n-am ieșit încă din grote, și ne mai facem cruce.
Am - recunosc - încă, multe nelămuriri, în legătură cu câteva teme. Pot să spun că aștept cu interes să-mi fie decriptată mai bine situația canalului Bîstroe, a amînării vizitei stăpânilor de la Bruxelles pentru evaluarea săpăturilor (ilegale!), a neintrării României în Schengen a situației comunității române din Ucraina.
Cu siguranță că in urma decriptării voi fi convins că Ucraina are dreptate și că ar trebui să se reinstituie închisorile la canal - în cazul acesta Bîstroe, în care ne-decriptații și cei care se opun decriptării voluntare să sape cu lopețile canalul, la minus 10 metri. Eventual voi ajunge - sper, repede -, la concluzia că Jurgen Habermas, cel mai mare filosof în viață, este un putinist împuțit, fiindcă a amintit că războiul are propria sa logică perversă care „îl hrănește și îl prelungește” și a invitat Occidentul să nu se lase descurajat să caute în mod activ modalități de negociere.
Aștept însă cu înfrigurare, decriptarea faptului că Germania, Franța și Marea Britanie consideră că întărirea legăturilor dintre NATO și Ucraina este o modalitate de a încuraja Kievul să înceapă discuțiile de pace cu Rusia în cursul acestui an. Vreau să aflu de la ”decriptatori”, ce se ascunde în spatele declarațiilor oficialilor din cele trei guverne, citați de The Wall Street Journal. Trebuie neapărat ”dezbătut” și aflat, cum a fost cu putință o asemenea propunere, și de ce unii parteneri occidentali ai Kievului au îndoieli tot mai mari cu privire la capacitatea Ucrainei de a-și recupera întregul teritoriu ocupat de ruși. Decriptați, fraților, decriptați și dezbateți… Că vă trece vremea și n-ați făcut nimic cu viețile voastre!