Americanul Steve King, republican și membru al Congresului, a pledat pentru interzicerea totală a avortului, spunând că fără viol şi incest rasa umană ar fi dispărut demult
“Ce ar fi să privim arborele genealogic al fiecărei familii şi să îl eliminăm pe acela care a fost născut în urma unui viol sau incest? Ar mai rămâne populaţie dacă am face acest lucru? Luând în considerare toate războaiele, toate violurile şi invaziile care s-au petrecut în istoria multor naţiuni, ştiu că nu pot spune că nu am fost efectul acelor evenimente”, a declarat King în cadrul unei întâlniri în Urbandale, Iowa, potrivit The Guardian, citat de News.ro.
King, despre care Donald Trump spunea că ar putea fi “cea mai conservatoare fiinţă umană”, a susţinut un proiect de lege de interzicere a avorturilor, inclusiv în caz de viol sau incest.
Liderii republicani, care la începutul anului i-au retras funcţiile din comisii lui King după ce a girat supremaţia albilor, au îngropat proiectul referitor la interzicerea avorturilor.
Dar simpatizanţii republicani din Iowa l-ar putea vota în Congres pe King anul viitor. Deşi a pierdut susţinerea partidului şi sponsorizările faţă de oponenţi, King, congresman cu nouă mandate la activ, din al patrulea district al Iowa, se bucură de popularitate acasă şi este considerat greu de învins.
El a abordat problema avortului în timpul campaniei din Iowa. King a declarat miercuri că avortul nu ar trebui permis în nicio situaţie. “Nu este copilul de vină pentru păcatul tatălui sau al mamei”, a spus el.
După ce Todd Akin, un candidat pentru Senat, a spus în 2012 că “dacă este cu adevărat viol, atunci corpul femeii are metodele lui prin care încearcă să respingă aceste lucruri”, King a sugerat că Akin s-ar putea să aibă dreptate.
Comentariile acestuia au atras critici dure, inclusiv din partea democraţilor. Senatorii Kirsten Gillibrand şi Cory Booker i-au cerut demisia lui King.