Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, miercuri, că unul dintre atacatorii de la Bruxelles a fost arestat în Turcia şi apoi expulzat, şi, deşi autorităţile belgiene au fost informate în legătură cu faptul că acesta ar fi terorist, l-au pus în libertate.
"Unul dintre atacatorii de la Bruxelles este un terorist pe care noi l-am arestat în iunie anul trecut şi l-am expulzat din ţară. Această expulzare a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor belgiene printr-o notă la data de 15 iunie 2015, numai că autorităţile belgiene l-au pus în libertate, cu toate că le-am avertizat că acesta este un terorist, pe motiv că nu au găsit nicio legătură. Ba chiar e vorba şi de Olanda în această chestiune. L-am extrădat şi în Olanda, la solicitarea autorităţilor olandeze, şi am transmis o notă în această chestiune şi Olandei", a afirmat Erdogan, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului turc a mai spus că nu există nicio legătură între PKK, Daesh şi celelalte organizaţii teroriste care activează în Siria.
"Atacurile teroriste din Ankara, Istanbul şi Bruxelles au arătat că terorismul e acelaşi peste tot. Ţinta acestor terorişti sunt civilii, oamenii nevinovaţi. Cel care moare este omul. Dacă privim relaţia dintre cauză şi rezultat vedem că nu există nimic la mijloc, numai pierderi enorme. Pierdem oamenii, liniştea, pacea, ne pierdem încrederea. Sunt de credinţa că, dacă statele lumii îşi vor uni eforturile şi se vor solidariza în această luptă, acest flagel va fi lichidat. Tocmai de aceea lumea trebuie să dea o nouă definiţie terorismului, teroristului şi atentatelor teroriste", a adăugat Erdogan.