Temerile ambasadorului irakian la ONU, care a solicitat recent investigarea acuzațiilor potrivit cărora Statul Islamic ar face trafic de organe, par să fie confirmate chiar de către organzaţia islamistă, care susține că această practică este permisă pentru salvarea vieţilor musulmanilor, potrivit Daily Mail.
"Este permis transplantul de organe sănătoase din corpul unui apostat în cel al unui musulman, cu scopul salvării vieţii acestuia din urmă sau pentru îmbunătăţirea stării de sănătate. S-a stabilit că vieţile şi organele apostaţilor sunt ilegale, organele ereticilor putând fi prelevate, indiferent dacă sunt vii sau morţi", susține un decret islamic emis de gruparea Stat Islamic.