Un REFUZ cât o DECLARAȚIE de RĂZBOI. Se ÎNCINGE conflictul NUCLEAR dintre SUA și Iran

Un REFUZ cât o DECLARAȚIE de RĂZBOI. Se ÎNCINGE conflictul NUCLEAR dintre SUA și Iran

Mohammad Javad Zarif, ministrul de externe al Iranului, a exclus o întâlnire între reprezentanții țării sale și ai SUA, după reintroducerea sancţiunilor americane contra Teheranului.

Este prima oară când Iranul respinge într-un mod atât de explicit o ofertă la dialog propusă de preşedintele Donald Trump, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres

Întrebat de agenţia de presă Tasnim, apropiată conservatorilor, despre o posibilă întâlnire cu secretarul de stat Mike Pompeo sau cu alţi responsabili americani în marja apropiatei Adunări Generale a ONU din septembrie, Zarif a spus: „Nu, nu va fi nicio întâlnire”. 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi omologul său iranian, Hassan Rouhani, vor fi prezenţi la această sesiune. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cu privire la recenta propunere de discuţii a lui Trump, poziţia noastră oficială a fost anunţată de preşedinte şi de către noi. Americanii nu sunt oneşti şi aderenţa lor la sancţiuni nu permite nicio formă de negociere”, a declarat ministrul iranian agenţiei de presă locale. 

SUA au reintrodus sancţiunile împotriva Iranului marţi, după retragerea lor unilaterală în luna mai din acordul privind programul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri. 

Zarif s-a întâlnit frecvent cu fostul secretar de stat american John Kerry în cursul negocierilor care au dus la încheierea acestui acord.