Babulal Gaur, ministru regional din partidul de guvernământ al premierului indian Narendra Modi, a declarat că violul este ”o infracțiune socială”, care ”uneori este legitim, uneori este injust”, relatează The Guardian.
”Este o infracţiune socială care depinde de bărbaţi şi femei. Uneori este legitimă, uneori este injustă”, a afirmat Gaur, ministru responsabil pentru lege şi ordine în statul Madhya Pradesh.
Oficialul a mai precizat că infracțiunea de viol poate fi luată în considerare doar dacă s-a depus o plângere la poliție. ”Până când nu este o plângere, nimic nu se poate întâmpla”, a precizat el reporterilor.
Această declaraţie controversată survine după ce un nou caz de viol a indignat opinia publică. Săptămâna trecută, două fete în vârstă de 12 şi 14 ani au fost violate şi spânzurate în statul Uttar Pradesh. Liderii politici din zonă au fost taxați pentru că nu au vizitat locul unde a avut loc tragedia şi pentru că au acuzat mass-media că au amplificat cazul.
În același timp, Gaur şi-a exprimat simpatia faţă de Mulayam Singh Yadav, şeful partidului regional Samajwadi care conduce statul Uttar Pradesh. În recentele alegeri, Mulayam a criticat modificările legislative care prevăd pedeapsa cu moartea pentru viol, declarând ”Băieţii comit greşeli: vor fi spânzuraţi pentru viol?”
O statistică din anul 2013 arăta că în India o femeie este violată la fiecare 20 de minute, în timp ce organizaţiile pentru Drepturile Omului estimează că cifrele oficiale nu reprezintă nici 10% din realitate.