Decizii cruciale pentru Justiția Penală din Africa, luate în România. Ajutor nesperat pentru victimele masacrelor din continentul african
- Feri Predescu
- 13 noiembrie 2019, 16:35
Crimele împotriva umanității, terorismul, genocidul, traficul de persoane, de arme, droguri, asasinate, fapte înspăimântătoare produse de rețele infracționale care, de ani de zile, stăpânesc Africa, fără ca autorii să fie trași la răspundere, vor putea ajunge mai repede în atenția Curții Penale Internaționale. Baroul Penal Internațional (BPI) va înființa un Birou pentru Africa, decizia fiind luată la Constanța. Ideea avocaților, membri ai Baroului Penal Internațional, este să apropie Africa de Curtea Penală Internațională pentru ca autorii atrocităților de pe continent să fie identificați și condamnați. Toate aceste măsuri vor fi dezbătute la congresul BPI, care, pentru prima dată în istorie, va avea loc în Africa, la Bamako, capitala Republicii Mali.
Organizarea, în Republica Mali, a congresului Baroului Penal Internaționali, precum și înființarea unui Birou al BPI pentru Africa sunt informații în premieră, oferite, pentru EVZ, chiar de către cei care au luat aceste decizii. Președintele Baroului Penal Internațional, avocatul român, Dragoș Chilea, și vicepreședintele Abouba Aly Maiga, din Mali, împreună cu mai mulți membri ai conducerii BPI s-au întâlnit, recent, într-o reuniune de lucru la Constanța. “Cu această ocazie, am hotărât, în premieră absolută, deschiderea unui birou al BPI la Bamako, pentru toată Africa. Ideea este să apropiem Haga (Curtea Penal Internațională) de Africa”, a explicat Dragoș Chilea. Cel puțin 500 de avocați din întreaga Africă vor participa la congres, inclusiv reprezentanți ai Curții Penale Internaționale de la Haga. “Președintele Republicii Mali este implicat direct, chiar el va deschide acest congres din 14-16 noiembrie, care are loc, totuși, într-o țară de risc”, spune Dragoș Chilea.
Abouba Aly Maiga, avocatul african invitat la Marea Neagră
Cel care va contribui substanțial la organizarea congresului BPI din capitala Bamako este chiar vicepreședintele Baroului Penal Internațional, Abouba Aly Maiga, de 62 de ani, tatăl a opt copii, membru al Baroului din Mali, avocat de succes, specializat în Dreptul Criminal, în Dreptul Penal al Afacerilor și în Dreptul Comunitar African. Maestrul Maiga a fost pentru prima dată în România, i-a plăcut mult Constanța, moscheea din oraș și mai ales Marea Neagră, pe care nu și-a închipuit că va ajunge să o vadă, vreodată. Politicos, avocatul din Mali explică, elaborat, de ce își pune mari speranțe în noua structură pe care, împreună cu avocații Baroului Penal Internațional o vor croi pentru acordarea asistenței juridice victimelor unor situații de o cruzime fără margini prin care trec populații întregi din Africa. Mai ales că obiectivul principal al Baroului Penal Internațional este lupta împotriva impunității (nepedepsirea criminalilor).
Africa, teritoriul în care se ascund teroriștii
Prezentând tabloul de ansamblu al Africii, unde sunt “prea multe tensiuni, prea multe războaie, prea mult terorism”, maestrul Maiga observă indignat că toate acestea duc la “violarea drepturilor omului, crimele în masă, asasinate pe criterii etnice și religioase, care nu sunt pedepsite”. Reputatul vicepreședinte al BPI subliniază că “misiunea noastră este să luptăm contra acestor nedreptăți, să combatem, în lumea întreagă, impunitatea”. În opinia lui, primul congres al Baroului Penal Internațional din Africa va fi un eveniment major. “Este extrem de important pentru Mali pentru că astăzi, se știe, după războiul din Libia, după căderea lui Kadhafi, toate grupările teroriste, cu arsenal de război uriaș, au ocupat Sahel-ul (zona de tranziție din Sahara, care trece și prin Mali, Nigeria, Burkina Faso, Mauritania, etc). “Toate aceste țări sunt acum atacate, periodic de grupările teroriste”, explică Abouba Aly Maiga.
Crime în masă, încă nepedepsite.
Republica Mali este într-o situație și mai dificilă. Abouba Aly Maiga a descris, pentru EVZ, tabloul terifiant al zonei din nordul țării, cu o populație extrem de vulnerabilă: “Teroriștii au venit de peste tot, din Libia, din Siria, chiar și din Irak. Și au comis crime de masă, masacrarea populației civile, sute de mame, copii, bătrâni, omorâți într-o clipă. Motivele sunt, în principal, religioase. Nordul Republicii Mali a fost ocupat acum de jihadiști. Au început chiar să aplice Sharia. Apoi, sunt și alți actori criminali care fac trafic de arme, de droguri, de persoane. Deci sunt o mulțime de asemenea grupări care converg spre Sahel. Ceea ce fac acum nu se pedepsește, impunitatea este constantă. Statele nici măcar nu anchetează aceste masacre în masă. Nu au mijloacele prin care să lupte contra impunității”.
Victimele masacrelor din Africa, ajutate de Baroul Penal Internațional
De aceea, congresul BPI din Bamako precum și înființarea unui Birou al Baroului Penal Internațional pentru Africa sunt de importanță crucială. Domnul Maiga este optimist. Președintele Baroului Penal Internațional, avocatul român Dragoș Chilea, va anunța, mâine, în plenul congresului, înființarea Biroului BPI pe Africa. “Va fi foarte încurajator pentru că victimele vor avea lângă ele, în Africa, o ușă de intrare pentru revendicările lor, un instrument pentru crimele de masă pentru care noi, avocații africani, vom face diligențe, vom ajuta autoritățile și vom pregăti dosare pentru Curtea Penală Internațională. Este, in același timp, un eveniment major pentru Justiția Penală Internațională pentru că aceasta, din ce în ce mai mult, face obiectul multor critici. Deci este și un prilej de a credibiliza Justiția Penală Internațională”, a încheiat maestrul Abouba Aly Maiga.