O decizie radicală a fost luată în acest weekend, când secretarul general al Parlamentului European a transmis un email în care îi înștiințează pe toți funcționarii că pot lucra de acasă.
Secretarul general al Parlamentului European, Klaus Welle, i-a anunțat pe toți funcționarii Parlamentului European că vor lucra în proporție de 100% de acasă. Decizia se va aplica începând de astăzi. În emailul transmis angajaților din Parlamentul European și obținut de evz.ro, oficialul european a explicat că, după ce pe data de 8 martie s-a transmis că 70% din activitate poate fi acoperită prin telemuncă în cazul în care prezența lor în Parlament nu este indispensabilă, acum s-a decis aplicarea acestei măsuri în proporție de 100 %. Motivul este legat de evoluția epidemiei cu noul Coronavirus.
Parlamentul European a luat măsuri de precauție împotriva răspândirii coronavirusului. Toate vizitele sunt în prezent suspendate. Aceste măsuri vor dura cel puțin până la 30 martie 2020.
În plus, în Belgia au fost luate măsuri dure în weekendul care tocmai a trecut. Prima decizie impusă este legată de închiderea școlilor până pe data de 3 aprilie. Restaurante, cafenele și cluburi de noapte s-au închis și ele. Magazinele care răspund nevoilor de bază, cum ar fi farmaciile, cele care asigură hrana pentru animalele de companie rămân deschise. Celelalte magazine vor trebui să se închidă în weekend. De asemenea, toate activitățile recreative, sportive, culturale sau de folclor, publice sau private și „indiferent de dimensiunea lor”, au fost anulate.
În Belgia sunt, 886 de cazuri de infecție cu coronavirus, și 4 decese. 33 de cazuri sunt în stare gravă, potrivit worldometers.