Decizie istorică luată de regele Thailandei

foto, sursa: hotnews

Regele Thailandei a redat consoartei sale regale toate titlurile pe care i le anulase în 2019.

Împăcare în familia regală din Thailanda. Motivul îl reprezintă redarea de către regele Maha Vajiralongkorn al Thailandei către consoarta sa a titlurilor oficiale şi a  rangului militar. Acestea îi fuseseră anulate în 2019, a anunţat miercuri Palatul Regal din Bangkok.

Comunicatul a fost făcut la aproape un an după ce amanta suveranului a fost acuzată de lipsă de loialitate. Ea a dispărut din viaţa publică.

Thailanda se confruntă cu proteste antiguvernamentale

Thailanda se confruntă cu proteste antiguvernamentale, pe perioada cărora au fost şi cereri ce prevedeau reducerea noilor puteri oferite regelui. Astfel, a dispărut un tabu foarte puternic într-o ţară dominată de tradiţîi conservatoare. Potrivit acestora, monarhul este considerat o fiinţă semi-divină.

Printr-un comunicat oficial al Palatului Regal, lui Sineenat Wongvajirapakdi, în vârstă de 35 de ani, i-a fost retras în octombrie 2019 titlul de Nobilă Consoartă Regală. În comunicat se afirmă că amanta regelui a fost "nerecunoscătoare". Ea este acuzată că a alimentat o rivalitate cu regina Suthida, soţia regelui thailandez.

Sineenat "este nepătată"

Potrivit comunicatului apărut miercuri în publicaţia guvernamentală Royal Gazette, Sineenat "este nepătată". Din acest motiv,ea are dreptul la titlul de consoartă regală şi la toate privilegiile şi poziţiile sale deţinute anterior în rândul casei regale.

Ordinul monarhului thailandez a intrat în vigoare începând din data de 28 august.

Sineenat a dispărut din viaţa publică după căderea să în dizgraţie. Iar locul în care a trăit de atunci nu a putut fi confirmat. Tabloidul Bild a relatat în această săptămână că ea a sosit în Germania, unde regele Thailandei îşi petrece cea mai mare parte a anului.

Regele Thailandei îşi petrece cea mai mare parte a anului în Germania

Regele Vajiralongkorn a fost încoronat oficial că monarh constituţional al Thailandei în mai 2019. Acest lucru s-a întâmplat după ce preluase mai întâi tronul ţării la moartea în 2016 a tatălui său, care a domnit timp de 70 de ani.

Regele thailandez s-a căsătorit cu şefa adjunctă a gărzii sale personale, Suthida Tidjai, în vârstă de 42 de ani. El i-a oferit titlul de regina Suthida Bajrasudhabimalalakshana.

Regele thailandez i-a oferit după două luni titlul de Nobilă Consoartă Regală lui Sineenat, o fostă infirmieră şi garda lui de corp. Decizia a fost prima numire de acest tip făcută după o pauză de aproape un secol în Thailanda.Thailanda este ţară în care regimul de monarhie absolută a încetat să mai existe încă din 1932, potrivit agerpres.ro.