Autoritățile iraniene au arestat un chinez pentru că ar fi postat fotografii cu femei pe care le-a întâlnit în Iran pe rețelele de socializare fără consimțământul lor, a declarat marți un procuror din orașul central Kashan agențiilor de știri locale.
Poliția arestează un bărbat chinez acuzat că a postat pe social media imagini cu femei pe care le-a întâlnit în Iran. Televiziunea de stat iraniană mai spune că bărbatul a fost arestat şi pentru faptul că a postat videoclipuri pe rețelele sociale cu discuțiile intime pe care le-a avut cu femeile iraniene.
Potrivit raportului, bărbatul a fost arestat luni seara de poliția iraniană și de forțele de informații din orașul central Kashan. Este la aproximativ 160 de kilometri la sud de capitala, Teheran.
Până în prezent nu se știa dacă bărbatul a fost acuzat de ceva. O fotografie a presupusului suspect, care îl arăta așezat în fața unei camere, însoțea reportajul TV. De asemenea, nu era clar de ce se află în Iran.
Chinezul se lăudase pe internet că a cunoscut mai multe femei de origine iraniană în vizita sa
Procurorul din orașul central Kashan a declarat, marți, că omul a fost reținut pentru că a încălcat legile islamice.
Poliția și forțele de ordine l-au reținut pe bărbat la un punct de taxare rutieră din oraș, a declarat procurorul Ruhollah Dehqani pentru agenția de știri ILNA. Bărbatul a povestit pe rețelele de socializare despre cât de este de ușor să întâlnești femei iraniene, iar ulterior a șters toate imaginile și și-a cerut scuze pentru cele întâmplate.
Legea iraniană, care se bazează pe Sharia, interzice categoric orice fel de contact fizic între bărbat și femeie
Legile islamice ale Iranului interzic orice contact fizic dintre bărbați și femei fără o legătură legală, iar autoritățile au reprimat frecvent persoanele care postează imagini pe rețelele sociale, considerându-le imorale, relatează jpost.
Mai mult, discriminarea femeilor musulmane naşte polemici aprige în societatea contemporană. Pe de altă parte, societatea musulmană din Occident trezeşte adeseori frica societăţii laice fsţă de perceptele islamului extremist. Relaţiile dintre bărbaţi şi femei în societatea islamică, dreptul femeilor la moştenire, la muncă, la educaţie, la egalitate de şanse sunt teme care nu interesează prea mult cultura patriarhală a Orientului, care a creat femeilor o poziţie de inferioritate în raport cu bărbaţii.