Autoritățile competente care gestionează combaterea epidemiei cu noul coronavirus, studiază elaborarea unei ordonanțe de urgență, prin care personalul medical din România să fie mobilizat în structurile Ministerului Apărării Naționale sau în subordinea celui de Interne.
Prin această ordonanță se urmărește ca medicii să nu își mai poate da demisia în valuri, fenomen care este tot mai des în spitalele din România. ”Se discută despre emiterea acestei ordonanțe, pentru ca medicii să poate fi obligați să activeze în spitale, pe perioada stării de urgență, pentru combaterea noului coronavirus. În caz că vor refuza să mai lucreze se va considera dezertare și vor putea fi cercetați și judecați de Tribunalele Militare. În prezent, raporturile de muncă ale medicilor cu spitalele sunt de natură civilă, și aceștia din urmă pot pleca prin demisie. În caz de mobilizare, aceste raporturi civile dispar și apar rigorile militare”, a spun un oficial guvernamental.
Cei care vor refuza să activeze în spitale, deși vor fi mobilizați în armata română, vor putea fi condamnați penal iar ca măsură complementară se va putea dispune interzicerea pentru o perioadă de timp să mai poată profesa în acest domeniu de activitate.
La baza aceste propuneri legislative de urgență stă articolul 21 din cadrul Ordonanței 1/1999, prin care s-a instituit starea de urgență. ”În condițiile alin. (1), instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public.”, se arată în articolul pomenit mai sus.
Un magistrat militar explică faptul că orice categorie de persoană poate fi mobilizată în funcție de domeniul de activitate își desfășoară activitatea, indiferent dacă acesta are sau nu statutul de rezervist. ”Noțiunea de poate fi chemat se traduce prin mobilizat. Dacă acum este nevoie de medici și asistenți medicali aceștia pot fi chemați în rândul forțelor armate și să profeseze tot ca medici sau asistenți medicali”, explică magistratul.
Situația devine una critică în acest domeniu de activitate după ce tot mai mulți medici și-au depus demisiile. De exemplu, la Arad, șase medici au demisionat doar în ultimele zile, și asta după ce alți colegi de-ai lor au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. „Șase medici au anunțat că vor renunța la desfășurarea activității medicale din Unitatea Primire Urgențe. Unii dintre ei sunt la vârsta pensionării , iar unii au depăsit vârsta legală de pensionare însă au aviz de prelungire a activității de la Colegiul Medicilor. Alți doi medici, de pe secții diferite, au anunțat că își vor depune dosarele de pensionare. Niciunul dintre ei nu a fost confirmat cu coronavirus – SARS CoV-2”, a precizat conducerea Spitalului Județean Arad, pentru specialarad.ro.
La Spitalul municipal din Orăștie, singurul medic de la Terapie Intensivă a anunțat că și-a depus demisia, gestul său fiind urmat de cinci asistente medicale. Pacienții aflat în stare critică au fost lăsați în grija unei singure asistente medicale. Prefectul de Hunedoara a decis să distribuie alți medici la Spitalul din Orăștie.