DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ a Arabiei Saudite privind JIHADIȘTII

Arabia Saudită este dispusă să trimită trupe la sol în Siria pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI) dacă coaliţia internaţională condusă de SUA decide să lanseze astfel de operaţiuni terestre, relatează Reuters, citând un consilier al Ministerului Apărării din această ţară.

Agerpres relatează că "regatul este gata să participe la orice operaţiuni terestre împotriva Stat Islamic pe care coaliţia ar putea conveni să le lanseze în Siria", a declarat generalul de brigadă Ahmed Asseri, care este şi purtătorul de cuvânt al coaliţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen, într-un interviu pentru postul saudit Al-Arabiya. 

Asseri a precizat că Arabia Saudită a fost un membru activ al coaliţiei conduse de SUA care luptă împotriva SI în Siria din 2014, efectuând peste 190 de misiuni aeriene. 

El a spus că ţara sa crede că pentru a câştiga împotriva Stat Islamic coaliţia trebuie să combine operaţiunile aeriene cu cele terestre. 

"Dacă există un consens cu conducerea coaliţiei, regatul este dispus să participe la aceste eforturi, pentru că noi credem că operaţiunile aeriene nu sunt soluţia ideală şi că trebuie să fie o combinaţie de operaţiuni aeriene şi terestre", a mai afirmat Asseri. 

Întrebat despre această afirmaţie la un briefing al Departamentului de Stat al SUA, purtătorul de cuvânt John Kirby a spus că coaliţia susţine în general contribuţiile sporite ale partenerilor săi în lupta împotriva SI, dar a precizat că nu are cunoştinţă despre o astfel de propunere. 

"Nu doresc să comentez asupra acestui lucru până când nu vom avea şansa de a vedea declaraţia", a spus el.