Decizia Guvernului Orban provoacă controverse. „De ce nu se poate vota la fel şi în ţară?”
- Mihaela Dan
- 17 februarie 2020, 23:47
Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM, a criticat opţiunea Guvernului Orban de a legifera votul de trei zile la parlamentare pentru Diaspora, punctând că și românii din țară ar trebui să beneficieze de același sitem.
„Nu am absolut nici o problemă ca votul să dureze 2 sau 3 zile. Dimpotrivă, în această modalitate se garantează cu adevărat dreptul de vot și se crează condițiile ca un număr cât mai mare de cetățeni să se implice și să și-l exercite. Corespunde și tradițiilor noastre electorale, pentru că în perioada interbelică se vota întreg sfârșitul de săptămâna.
Nu pot înțelege însă de ce se instituie o inegalitate în exercitarea dreptului de vot după criteriul locului în care se află alegătorul: în țară sau în străinătate.
Dreptul de vot derivă din calitatea de cetățean român. Potrivit art 16 din Constituție, cetățenii români sunt egali în fața legii, fără discriminări dar și fără privilegii.
Votul este universal, adică votează toți cei cu vârsta de 18 ani, dar trebuie să fie și egal. Un vot exprimat în străinătate trebuie să fie egal cu un vot exprimat în țară, la fel cum votul meu din Vrancea nu este mai important decât unul din Oradea. Un vot care poate fi exprimat în 3 zile nu este egal cu un vot care poate fi exprimat într-o zi. Privilegiile create pentru diaspora trebuie să fie recunoscute și celor rămași în țară. Votul va fi cu adevărat universal și egal în România abia atunci când vom putea vota electronic de oriunde ne aflăm.
Până atunci condițiile de vot trebuie să fie egale pentru toți cetățenii, fără aparente sancțiuni pentru cei care am rămas, dintr-un motiv sau altul, în țara în care ne-am născut.
Deci, de ce nu se poate vota și în țară timp de 2 sau 3 zile?
Nu există susținerea publică pentru un astfel de demers? Ne străduim împreună?”, a scris juristul.