Nu cu mult timp în urmă, Gabriela Firea afirma că una dintre măsurile ce se impun şi care vor duce la fluidizarea şi modernizarea trafi cului în Bucureşti se referă la casele de bilete RATB care ar trebui desfi inţate şi înlocuite cu „aparate electronice de vânzare a tichetelor de călătorie”. Măsura pomenită de Primarul General al Capitalei a stârnit panică în rândul casierilor care, în pofida asigurărilor date de Primăria Generală că nimeni nu va fi concediat, îşi văd ameninţat scaunul pe care-l ocupă, unii dintre ei, de ani buni.

Afirmaţia Gabrielei Firea, care ia în calcul desfiinţarea caselor de bilete, i-a cam pus pe gânduri pe casierii RATB. E cazul Getei, o femeie în vârstă de 58 de ani, pe care am găsit-o la muncă, într-o dimineaţă geroasă, la capătul tramvaiului 41 din punctul terminus Ghencea.

„Am îmbătrânit în meseria asta”

De 12 ani lucrează într-o gheretă de bilete, nu mai mare de 2-3 metri pătraţi. Geta are 58 de ani şi, potrivit propriei declaraţii, nu se vede în altă postură decât cea a casierei RATB. „Am îmbătrânit în meseria asta. Aproape că nu mă văd făcând altceva”, li se destăinuie reporterilor EVZ, cu un început de zâmbet stingher înflorit în colţul gurii.

„Cum o vrea Ăl de Sus!”

Când vine vorba despre posibilitatea, recent formulată de Primarul General al Capitalei Gabriela Firea, potrivit căreia cele peste 300 case de bilete de pe întreg cuprinsul Bucureştiului ar putea fi închise, în locul lor urmând a fi montate aparate electronice de vânzare a cardurilor de călătorie, Geta ridică neputincioasă din umeri. Glasul îi tremură şi i se simte amărăciunea din vorbe.„Cum o vrea Ăl de Sus.

Nu ştiu dacă e bine sau rău să fie introdus sistemul electronic, da’ de un lucru sunt sigură. Io mi-am făcut treaba tot timpul aşa cum trebuie”, mărturiseşte femeia. 

„Să ştiţi că nu e uşor să stai 12 ore pe un scaun şi să nu faci altceva decât să vinzi carduri”, mai adaugă, oftând. Potrivit spuselor sale, în zilele de lucru (munceşte în regim de 12 cu 24), se scoală odată cu găinile. „Am noroc pentru că nu stau departe de muncă. Am casa în Drumul Taberei şi ca să ajung la timp, mă scol pe la 4.30. Fac în jur de 15 minute pe jos. Înainte, când ne lua cu maşina de acasă, era mai simplu, acu’ asta e. Mai fac şi io mişcare”, face interlocutoarea noastră haz de necaz.

„Pe la 6 fără un sfert descui ghereta (situată la capătul tramvaiului 41, terminalul Ghencea, n.r.) şi mă pregătesc de lucru. Nu mă aşez bine pe scaun că şi începe să plouă cu călători care vor să-şi alimenteze cardurile”, ni se confesează. Ne mai spune că prima oră jumătate este destul de aglomerată. „E ora la care marea majoritate pleacă la muncă. Nu toţi au cardurile încărcate de cu o zi în urmă, aşa că vin la casa de bilete”, continuă să îşi depene firul poveştii.

FOTO: Municipalitatea vrea să schimbe casele de bilete cu aparate electronice

„Când un călător e nervos, îi cânţi în strună!”

Cel mai greu i se pare atunci când are de-a face cu câte un călător nervos. „Vin tot felul să se plângă ba că nu ştiu ce condiţii sunt pe cutare traseu, ba că i-a închis un şofer uşa în nas sau că a stat minute întregi în frig şi nu vine tramvaiul sau autobuzul.

Unii ţipă şi înjură, dar încerc să nu le răspund cu aceeaşi monedă. Tuturor trebuie să le cânţi în strună că, deh, nu se cade să le vorbeşti în doi peri. La urma urmei, nu contează ce stare de spirit ai tu, ci să nu o strici pe a celui care cumpără de la tine”, afirmă casiera care îşi termină programul, în zilele în care lucrează, la opt seara”.

Dacă nu are clienţi, citeşte cărţi sau dezleagă rebus Nu câştigă mult, „cam op’şpe milioane pă lună”, dar nu se plânge „că-s buni şi ăia”, după cum singură mărturiseşte: „Nu îţi dă nimeni de pomană şi, de bine de rău, nu am motive să mă plâng de muncă aici”. Despre timpii „morţi” spune că îi petrece în compania cărţilor sau a rebusurilor. „Îmi place mult să citesc. Şi să dezleg cuvinte încrucişate. Trece timpul mai repede în compania buchiilor”, mai spune.

Cel mai vechi bilet pe transportul în comun datează din 1872

Istoria primelor bilete pentru transportul în comun începe pe undeva prin preajma anului 1870, când s-au pus bazele Primei Societăţi a Tramvaielor, cu capital franco-belgian.

Potrivit wikipedia, mijloacele de transport în comun şi-au făcut, însă, apariţia în viaţa bucureştenilor în 1850, când faetonul (o platformă pe care se puneau două bănci pe care încăpeau nu mai mult de 10-12 călători) s-a pus pentru prima oară în mişcare în Capitală. Cel mai vechi bilet – numărul 951 - găsit şi păstrat în Muzeul RATB din Dudeşti datează din 1872, textul tipărit pe el fiind scris în engleză, germană şi română.

De abia în 1909, graţie liberalului Vintilă Brătianu, apare prima societate de transport în comun cu capital românesc, Societatea Tramvaielor București (STB), devenită ulterior, în 1950, „Întreprinderea de Transport Bucureşti” (I.T.B.), cu o reţea care ajunsese deja la 27 de trasee de tramvai şi 24 de autobuz. După 1990, intreprinderea devine regie şi capătă denumirea de RATB.