Federația Rusă s-a opus astăzi, prin veto, proiectului de rezoluţie al Naţiunilor Unite prin care masacrul din Srebrenica era recunoscut ca "genocid", decizie care tensionează și mai mult relaţiile dintre Serbia şi Bosnia, potrivit AFP.
În timpul votului din cadrul Consiliului de Securitate al ONU, alte patru țări s-au abținut, și anume Angola, China, Nigeria şi Venezuela.
Adoptarea proiectul de rezoluție (propus de Marea Britanie cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la masacrarea a aproximativ 8.000 de musulmani în oraşul bosniac Srebrenica) ar fi acutizat situaţia din Balcani, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin.
"În condiţiile în care un consens pe marginea acestei probleme lipseşte chiar în Bosnia şi Herţegovina - după cum se ştie parlamentul acestei ţări nu a reuşit să ajungă la un consens - adoptarea în forma actuală a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU ar fi fost un pas total contraproductiv, ar fi acutizat situaţia din regiune", a explicat diplomatul rus.
Aproximativ 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au fost ucişi în iulie 1995 la Srebrenica de către forţele sârbe din Bosnia, cu puţin timp înainte de sfârşitul războiului intercomunitar din 1992-1995. Enclava Srebrenica fusese declarată zonă protejată de către ONU, dar ''căştile albastre'' olandeze au fost incapabile să o apere.
Masacrul de la Srebrenica este calificat drept ''genocid'' de către justiţia internaţională - Tribunalul internaţional pentru fosta Iugoslavie şi Curtea Penală Internaţională -, dar responsabilii din Serbia refuză acest calificativ.