Evenimentul Zilei > Social > “Decapotabilele” RATB reîncep excursiile prin Capitală
“Decapotabilele” RATB reîncep excursiile prin Capitală

“Decapotabilele” RATB reîncep excursiile prin Capitală

Autobuzele Bucharest City Tour își reiau traseul tradițional din 15 mai. În aceleași condiții ca-n fiecare an: 4 autocare cu două punți și 77 de locuri fiecare, cu aceleași stații, la același preț. Noutatea e că turiștii vor avea și ghid audio în limba italiană.

Cele patru autobuze supraetajate ale liniei vor circula, până în toamnă, pe traseul Piaţa Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şos. Kiseleff şi Piaţa Presei Libere.

Din 2015, încă un ghid audio

Cursa, cap – coadă, va dura 50 de minute. Cartelele se cumpără direct din autobuz și tot de acolo turiștii vor primi și ghidurile audio cu căști, în limbile română, engleză, franceză și, de cândva anul acesta, și în italiană. 

“Suntem în discuții cu firma furnizoare și sperăm să reușim să introducem rapid și ghidul în limba italiană”, a spus Constantin Tomescu, purtătorul de cuvânt al RATB.

De asemenea, RATB va distribui hotelurilor partenere vouchere, care vor fi incluse în ofertele acestora. Practic, turiștii care vin în București vor primi de la hotel, inclus în prețul camerei, cartele de acces în autobuzele double-decker.

În 2015, poate trec de 50.000 de călători

Anul trecut, aproape 46.000 de turiști au folosit Bucharest City Tour, un pic mai mulți decât în 2013 (44.521 călători).

Am păstrat aceleași tarife pe care le avem de la înființarea circuitului, din 2011. Anul acesta sperăm să depășim pragul de 50.000 de călători”, a explicat reprezentantul RATB.

Autobuzele vor circula între orele 10:00 – 21:00, iar pliantele cu obiectivele turistice și hărțile detaliate ale traseului pot fi găsite pe site-ul bucharestcitytour.ratb.ro, la recepțiile hotelurilor din Capitală, la centrele RATB și la punctele de informare turistică din aeroport și din gări. De asemenea, la bordul autobuzelor funcționează un sistem internet wireless gratuit. Harta traseului, cu stațiile și toate obiectivele turistice alăturate, o puteți descărca și de AICI.

Cât costă excursia prin Capitală

  • 25 lei/card pentru adult
  • 10 lei/card pentru copii cu vârste cuprinse între 7 – 14 ani;
  • Gratuit pentru copiii până la 7 ani.

* Cardul este valabil 24 de ore de la validare