Debut fatal pentru un boxer de 23 de ani. A fost făcut KO și a murit

Tragedie în lumea teatrului. A murit „Buna Poveștilor”. Avea doar 56 de ani

Un meci care ar fi trebuit să fie istoric pentru un boxer s-a terminat cu o tragedie. Tânărul și-a pierdut viața după ce a încasat o lovitură care s-a dovedit a fi fatală.

Keyving Magdiel Hernandez Gonzalez, în vârstă de 23 de ani, un boxer din Nicaragua, a așteptat cu nerăbdare meciul cu Bryan Mercado, disputat la data de 25 martie. Partida a reprezentat debutul său la profesioniști, unul care avea să se dovedească de rău augur. În repriza a doua a confruntării, Hernandez Gonzalez a fost făcut KO de adversar și a ajuns la spital. Inițial, a dat impresia că nu este într-o stare atât de gravă. A mers acasă, dar la scurt timp au apărut problemele fizice.

Joi, el a decedat, după cum au anunțat membrii familiei sale. După ce a fost trimis la podea, el a ajuns la un spital din Managua - fiind transportat de o salvare de la propria locuință - acolo unde s-a aflat în comă. Și-a revenit, a fost externat, dar în urmă cu o săptămână s-a simțit foarte rău și a avut nevoie de intervenția medicilor. Așa că a fost internat în orașul Matagalpa.

Drama unui pugilist care a murit la meciul de debut la profesioniști

Familia tânărului sportiv din Nicaragua a mai transmis că acesta a plecat acasă după meci, în localitatea sa natală La Dalia, dar cu o durere puternică de cap. El a fost transportat apoi la spital, unde a intrat în comă.

După 22 de zile de comă şi o operaţie pe creier, el şi-a revenit parţial, dar a rămas cu sechele. După externare, el a acuzat o stare de rău, neputând respira. Transportat la un spital, unde i-a fost diagnosticată o pneumonie, el a murit ulterior în urma unui stop cardiac, conform familiei.

Hernendez Gonzalez este al doilea pugilist nicaraguan decedat în urma unui meci în ultimii opt ani. Primul a fost David "El Terry" Acevedo, tot în vârstă de 23 de ani, care a murit la spital în 2015, în urma unui KO suferit în ultima repriză a unui meci, conform Agerpres.