De teama epidemiei cu E.Coli, Rusia a interzis importurile de legume proaspete din UE

Autorităţile de la Moscova au anunţat, în această dimineaţă, că au interzis importurile de legume proaspete din ţările membre UE. Motivul acestei decizii este legat de epidemia cu E. Coli.

Infecţia care a pornit din Germania continuă să se extindă la nivelul mai multor ţări europene, printre care şi în Ungaria. Sute de persoane au fost infectate, iar alte 17 au murit după ce au consumat legume contaminate.

Pentru a evita o epidemie cu E. Coli şi în Rusia, autorităţile de la Moscova au anunţat că au oprit importurile de legume proaspete, iar cele care au intrat deja în ţară vor fi confiscate. Anunţul a fost făcut, în această dimineaţă, de şeful agenţiei pentru protecţia consumatorilor, Ghennadi Onişcenko.

Ghennadi Onişcenko a declarat, citat de Interfax, că "interdicţia importurilor de legume proaspete, care se referă la toate ţările Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi (joi, n.r.)".

Între timp, Comisia Europeană a anulat alerta privind castraveţii spanioli, despre care s-a spus iniţial că ar fi provocat o contaminare potenţial mortală cu bacteria E. coli.

CITIŢI ŞI:

  • Alerta privind castraveţii spanioli, anulată de Comisia Europeană
  • Castraveţii "ucigaşi" vin din Olanda sau Danemarca
  • Încă două decese din cauza bacteriei E. coli

REUTERS. Un laborator din Cehia face analize asupra unui eşantion de legume

REUTERS. Un laborator din Cehia face analize asupra unui eşantion de legume

REUTERS. O vânzătoare de legume şi fructe aşteaptă clienţii într-o piaţă din Malaga (Spania)

REUTERS. O recoltă de salată, din apropiere de Hamburg (cel de-al doilea oraş ca mărime din Germania) este distrusă.

REUTERS. Un fermier din Spania a strâns recolta de castraveţi şi a dat-o ca hrană caprelor.

REUTERS. Un fermier din Spania a strâns recolta de castraveţi şi a dat-o ca hrană caprelor.