De Niro i-a scandalizat pe republicani cu o glumă despre Prima Doamnă

Actorul Robert De Niro, care a participat luni la o adunare de strângere de fonduri la care trebuia să o prezinte pe Michelle Obama, a încercat să facă o glumă, prezentându-i pe rivalii republicani ai lui Barack Obama și sugerând că America ”nu este pregătită să aibă o Primă Doamnă” care nu e de culoare. Republicanii s-au simțit ofensați și i-au solicitat lui Obama să prezinte scuze.

"Callista Gingrich. Karen Santorum. Ann Romney. Chiar credeți că țara noastră este pregătită pentru o Primă Doamnă albă  (care nu este de culoare)?”, a spus actorul în scurta cuvântare de întâmpinare a soției preşedintelui american, într-un restaurant din Greenwich Village, un cartier select al New Yorkului, în care a înșirat numele soțiilor candidaților la învestitura republicană.

Newt Gingrich, candidat la învestitura republicană, nu a fost amuzat de gluma starului, pe care a apreciat-o ”de nescuzat”, în timp ce echipa de campanie a lui Obama a declarat că acest comentariu este inadecvat.

”Cred că Robert De Niro greșește. America este pregătită pentru o nouă Primă Doamnă și el nu trebuia să se refere la acest lucru în termeni rasiști”, a afirmat  Gingrich, relatează ”Huffington Post”. Candidatul republican consideră că este de neacceptat un comentariu precum cel făcut de Robert De Niro și a afirmat că i-a cerut președintelui să prezinte scuze. Obama nu și-a cerut scuze, dar echipa de campanie a democratului s-a desolidarizat de gluma actorului american.

Într-un comunicat dat publicităţii de purtătoarea sa de cuvânt, actorul a insistat  că a vrut doar să facă o glumă. ”Afirmaţiile mele, făcute pe un ton de glumă, nu au avut ca scop să ofenseze pe cineva, mai ales Prima Doamnă”, a dat asigurări De Niro.