Directorul SRI Eduard Hellvig a făcut o scurtă declarație legată de desecretizarea unor documente din arhiva instituției. O declarație care a stârnit comentarii, venind de la o parte a rezerviștilor instituției, unii parte din Securitate, alții din societatea civilă. Dinainte și după 1989.
Securitatea nu a fost un pension de domnișoare! Asta mi-a spus generalul Iulian Vlad (șeful D.S.S. din 1987 până în 1989) atunci când, într-una din cele 5-6 vizite la spital, l-am întrebat dacă nu crede că Securitatea a greșit față de poporul român de-a lungul istoriei. Era un răspuns tranșant la o întrebare romantică. Orice serviciu de informații din lumea asta, indiferent de perioadă istorică, se ocupă cu apărarea unui sistem de valori, cu asigurarea siguranței naționale, se comportă ca o instituție de forță. Forța informației, cu toate posibilitățile de deformare a destinelor umane și a instituțiilor unui stat.
Întrebarea este în ce măsură poate fi asigurat un control eficient din partea politicului, a societății civile, în așa fel încât un serviciu de informații intern să rămână într-un cadru legal și constituțional. Fără a-i lăsa pe unii conducători sau beneficiari să aibă senzația că forța informației înseamnă deținerea puterii peste limitele normale, ca să nu spunem democratice. O situație care este tipică societății post-capitaliste, dar cu rădăcini adânci în comunism. Așa că recenta inițiativă a SRI de a face publice ultimele rămășițe din arhiva referitoare la Evenimentele din 1989 a stârnit multe patimi.
Zicea directorul SRI, Eduard Hellvig că desecretizarea documentelor este “un semn că statul român trebuie să se scuture și să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Și nu doar comunismul, pentru că ȘI (s.n) fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989".
Mi-aș dori ca urmând exemplul directorului SRI (vezi: "Am publicat toate documentele pe care instituția noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluția din 1989") și cei de la Armată să elibereze arhivele fostei Securității confiscate în Decembrie 1989. Poate așa aflăm cine mai este vinovat de cei peste o mie de morți din decembrie 1989. Pentru că ȘI ei sunt responsabili de stabilirea adevărului, fără istorici închiriați sau ziariști arondați. Până atunci nu pot decât să remarc faptul că SRI a sărbătorit și anul acesta Ziua Luptătorului Antiterorist, un omagiu adus luptătorilor USLA măcelăriți în 1989 din ordinul proaspătului ministru al Apărării Naționale, generalul Nicolae Militaru.
Mulți au citit această afirmație a lui Eduard Hellvig ca fiind una ce îl poziționează, tranșant, de partea celor care acuză Securitatea de implicare în evenimentele din decembrie 1989. Posibil, probabil, dar eu nu cred că lucrurile sunt așa de simple.
Am citit toate dosarele desecretizate de SRI, toată corespondența pe care instituția a avut-o cu Comisia Senatorială de Cercetare a Evenimentelor din Decembrie 1989. Sunt rapoarte ulterioare evenimentelor din 1989. Fără vinovății clare, cu răspunsuri funcționărești sau ambigue. Ceea ce în nici un caz nu demonstrează că nu au existat oameni din sistem care au participat la reprimarea demonstranților, după cum nu poate fi negat rolul Securității în consolidarea regimului comunist, sub Dej sau Ceaușescu. De aceea am reciti scurta declarație a directorului SRI Eduard Hellvig. Ca să înțeleg ce l-a determinat să o facă.
Atunci când vorbește despre condamnarea comunismului, directorul SRI spune: "Adevărul nu are un început sau un final. Tot așa cum el nu aparține cuiva anume. Noi toți, însă, suntem responsabili pentru rezultatul lui deplin, iar acela va fi istorie. Avem, astfel, obligația de a-l căuta continuu, cu toată energia. Astăzi, SRI face încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers național. Am desecretizat și publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituția noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluția din 1989. Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informație adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei."
Este declarația unui director al SRI care se rupe de trecut cu toată forța și cu toate riscurile. Știa că va supăra foștii ofițeri de Securitate, că o parte a presei îl va toca, că va vedea unele chipuri cu sprâncenele ridicate și zâmbete ironice, că mulți se vor lipi de demersul său cu entuziasmul oportunistului scăpătat, în speranța unei etichete de “Omul SRI”, dar și-a asumat strategic toate aceste lucruri.
Pentru că declarația sa este nu numai o rupere de trecut, ci și o invitație în viitor. Un viitor extrem de apropiat. În care nu vrea să-i aibă ca parteneri pe nici unul din cei amintiți mai sus.