De la Revoluția votului dat lui Klaus Iohannis, la Anarhia răsturnării guvernului Victor Ponta. Un an de Românie post-Băsescu. Editorial de DAN ANDRONIC

De la Revoluția votului dat lui Klaus Iohannis, la Anarhia răsturnării guvernului Victor Ponta. Un an de Românie post-Băsescu. Editorial de DAN ANDRONIC

ncă o noapte cu zeci de mii de oameni în stradă. Care-și strigă nemulțumirea, în ciuda faptului că Victor Ponta și al său guvern a demisionat. Au strigat împotriva Patriarhului Daniel căruia i s-a cerut demisia, a Președintelui Klaus Iohannis - Klaus Iohannis nu uita, România nu e țara ta - împotriva partidelor politice - PSD și PNL aceeași mizerie, Nu vrem PSD, nu vrem PNL - pentru Justiție. Mai pot adăuga și alte lucruri: "Să vă fie frică, ţara se ridică!" "Nu schimbăm un nume, ci un sistem", "Suntem un mare Colectiv contra unui Guvern abuziv", "Nu plecăm acasă, îngerii nu ne lasă", "Luați șpăgi de milioane și românii mor de foame", "Vrem democrație, nu doar pe hârtie", "Integritatea începe cu noi", "Ne-am săturat, de-aia ne-am adunat", "Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă" sau "Vrem anticipate, nu asasinate”.

Pentru politicieni pare de neînțeles. Victor Ponta este aruncat din Palatul Victoria precum Emil Boc, numai că este o mare deosebire între cele două guverne. Emil Boc, în plină criză economică, tăiase salariile și pensiile (de fapt, nu le-a tăiat, dar USL lui Ponta și Antonescu au impus această minciună drept adevăr), iar Victor Ponta a luat decizii extrem de curajoase pe plan economic, a redus TVA, a redus CAS la angajator, a crescut salariul minim pe economie, a redus impozitul pe dividende. Boc a luat, Ponta a dat, rezultatul a fost același. Ce se întâmplă?

La nivelul partidelor, nemulțumirea oamenilor are aceeași caracteristică, se distribuie nediferențiat. Este un dispreț generalizat, diferența între PSD-ul lui Liviu Dragnea și PNL-ul Alinei Gorghiu fiind egală cu zero. Nu din punct de vedere ideologic, pentru că nu prea mai există diferențe, ci al reprezentării. De fapt, vorbim de două mari partide conduse de doi mici politicieni, sondajele arătând că scorul încrederii oamenilor în Alina Gorghiu este mai mic decât cel al Elenei Udrea, iar Liviu Dragnea situându-se în aceeași zona de jos a clasei politice. Cred că și ei se miră de continuarea protestelor. 

Nici instituțional lucrurile nu stau foarte bine, întrucât vorbim de o revoltă împotriva unui sistem, denumit democratic în România, iar singurul pilon de stabilitate reprezentat de mandatul de cinci ani al lui Klaus Iohannis este la fel de fragil ca și restul construcției. Iohannis reușește să treacă de la un slogan bine ales (România lucrului bine făcut) la un plan de reformă reală a societății. Klaus Iohannis pierde procente, întrucât nu răspunde unor așteptări ale oamenilor. Ezitările sale, bâlbele și mentalitatea comună celorlalți politicieni produc aceeași insatisfacție, ca și în cazul lui Victor Ponta. M-am întrebat ce s-ar fi petrecut în aceste zile dacă polițistul motoclist Bogdan Gigina care a murit în coloana oficială a lui Gabriel Oprea, ar fi avut același destin în coloana oficială a lui Klaus Iohannis. Credeți că se opreau limuzinele? Credeți că își dădea Președintele demisia? Mulțimea s-ar fi răsculat și împotriva Palatului Cotroceni?

Ne puteți urmări și pe Google News

Justiția, reprezentată în mintea celor care zecilor de mii care ies în stradă și a milioanelor care-i urmăresc la televizor, de DNA, tribunale și SRI este singura care produce satisfacție, arestând, acuzând, condamnând. Distrugând exact ceea ce doresc ei să vadă distrus: un sistem de complicități care parazitează de 26 de ani România. Nu interesează nici un moment cum se produce acest lucru, de aceea nu o să auziți vorbindu-se foarte mult despre drepturile omului, ci despre înăsprirea legislației. Oamenii care conduc aceste instituții beneficiază de un capital de încredere semnificativ în directă legătură cu imaginea sutelor de mii de oameni despre clasa politică: Toți au furat! O oportunitate pe termen scurt, o capcană pe termen mediu...

De fapt, aici stă cheia întregii situații. Spuneam în titlu că vorbim de o mișcare anarhică, nu de o revoluție. Dacă vreți, Revoluția s-a consumat acum un an, odată cu votul uriaș exprimat împotriva lui Victor Ponta. Numai că tocmai componenta negativă a câștigării alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis nu s-a resorbit, nu a fost transformată într-un act de reformă profundă. Și a răbufnit din nou! Poate că Președintele Klaus Iohannis a crezut că mai are timp. Strada îi dovedește că nu! 

Poate că pentru unii sună radical să numesc Anarhie ceea ce se vede zilele astea, dar mișcările de stradă au un în mod clar un caracter de înlocuire a Statului existent, cu un altul, bazat pe libertate economică și politică reală. Ceea ce este definiția anarhismului. Nu cred că trebuie să sperie pe vreun om politic, ci ar trebui asumate niște responsabilități. Revolta românilor poate fi văzută ca o oportunitate. Acum se poate face o reformă reală! De reducere a numărului de parlamentari, așa cum s-a votat într-un referendum valid, dar neaplicat de întreaga clasă politică. De modificare a Constituției României în sensul transformării profunde, nu de fațadă. Și cred că fiecare dintre dumneavoastră poate adăuga o idee. Aceasta ar trebui să țină loc de final!