În 2004, Oriana Fallaci scria în cartea sa „Forța Rațiunii”: „La Madrid, procesul islamizării avansează cu rapiditate”.

După atacul terorist de la Barcelona, nu strică să reproducem câteva pasaje din carea celebrei ziariste conservatoare, care se grăbește să adauge că afirmația despre Madrid este valabilă pentru întreaga Spanie. De la Barcelona la Madrid, de la San Sebastian la Valladolid, de la Alicante la Jerez de la Frontera, aici se găsesc cel mai bine antrenați teroriști de pe planetă.

Nu este o întâlmplarecă în iulie 2001, înainte de a se instala la Miami, Mohamed Atta, unul dintre „martirii” de la 11 septembrie 2001, a făcut o escală în Spania pentru a-l vizita pe un tovarăș de luptă deținut în închisoarea Tarragona, expert în explozibili.

Nu este o coincidență nici că, de la Malaga la Gibraltar, de la Cadix la Sevilla, de la Cordoba la Granada, mogulii marocani, membrii familiei regale saudite, emirii din Golf, cu toții și-au cumpărat terenuri frumoase în regiune.

Cu toții finanțează aici propaganda și prozelitismul, îi recompensează pe convertiții cărora li se nasc băieți, asigurându-le o primă de 6000 de dolari, oferă mii de dolari femeilor și fetițelor care poartă vălul islamic.

În această Spanie aproape toți spaniolii cred încă în mitul Vârstei de Aur al Al-Andalus, paradisul pierdut al Andalusiei maure.

Așa cum remarcă filosoafa spaniolă Maria Rosa Rodriguez Magda: „nostalgia Spaniei musulmane apuse și a Califatului omeyyad al Al-Andalus se află în miezul revendicărilor și procesului de legitimare a islamiștilor radicali și chiar al teroriștilor, care revendică ‘recuperarea teritoriului andaluz, care aparține de drept civilizației islamice’.”

Granada musulmană, idolatrizată atât de islamiști cât și de partizanii multiculturalismului și ai dialogului civilizațiilor, validează de fapt scopurile iredentiste ale islamiștilor contemporani.

Această Spanie, unde există o mișcare politică numită „Asociația pentru revenirea Andaluziei la islam” și în al cărei cartier istoric Albaicin, la câțiva metri de mănăstirea unde trăiesc maicile devotate Sfântului Toma, a fost inaugurată în 2003 Marea Moschee din Granada și centrul său islamic.

Acest lucru a fost posibil prin Acordul semnat de socialistul Felipe Gonzales în 1992, care le garanta musulmanilor din Spania deplină recunoaștere juridică.

Înțelegerea s-a materializat prin miliardele vărsate de Libia, Malaysia, Arabia Saudită, de Brunei  și ultra-bogatul sultan din Sharjai, al cărui fiu a prezidat ceremonia de inaugurare și care a spus:

„Mă aflu aici cu emoția celui care se întoarce în patria sa.”

La aceasta, convertiții spanioli (sunt circa 2000 în Granada) au răspuns:

„Suntem pe cale să ne redescoperim rădăcinile.”

Opt secole de jug musulman se digeră greu, scrie Oriana Fallaci, și mulți spanioli au încă Coranul în sânge, ceea ce explică de ce Spania este țara europeană unde procesul islamizării progresează cu cea mai mare spontaneitate. Este de asemenea țara în care acest proces are cea mai mare vechime.

Așa cum explică Alexandre del Valle, ale cărui numeroase lucrări despre ofensiva islamică și totalitarismul islamic sunt copios denigrate de exponenții corectitudinii politice, „Asociația pentru revenirea Andaluziei la islam” s-a născut la Cordoba acum 30 de ani. Și nu fiii lui Allah au creat-o, ci spaniolii de extremă stânga, care, dezamăgiți de îmburghezirea proletariatului și dornici să se dedea altor beții mistice, au descoperit dumnezeul Coranului, și au trecut astfel de la Karl Marx la Mahomed.

Imediat, nababii marocani, altețele regale saudite, emirii din Golf s-au repezit să o „binecuvânteze” cu mulți bani, pe post de „tămâie și rugăciuni”, iar asociația a început să înflorească.

Apostații, provenind din Barcelona, Guadalajara, Valladolid, Ciudad Real, Leon, dar și din Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Germania, Italia și chiar America, s-au înghesuit în mod straniu să intre în rândurile nobilei asociații care urmărește revenirea Andaluziei la Islam.

Și aceasta, fără ca guvernul spaniol sau biserica catolică să miște un deget pentru a interveni.

În 1979, în numele sacro-sanctului ecumenism islamo-creștin, episcopul de Cordoba a permis Asociației să celebreze sărbătoarea sacrificiului, sau a decapitării halal a mieilor în interiorul catedralei.

Această naivă amabilitate frățească a creat ceva probleme: crucile au fost luate, Madonele răsturnate, iar cristelnițele umplute cu rămășițe ale mieilor uciși în numele lui Allah în catedrală.

Anul următor, episcopul de Cordoba a sugerat Asociației să meargă să-și celebreze sărbătoarea sacrificiului la Sevilla. Însă la Sevilla se comemora Săptămâna Mare și pe Hristos.

Ceea ce a displăcut mult evlavioșilor și toleranților musulmani: noii frați ai lui Mahomed au urlat la trecerea cortegiului: Trăiască Andaluzia musulmană, jos Torquemada, Allah va învinge!”

Apoi s-au năpustit asupra foștilor lor frați întru Hristos și i-au lovit. Li s-a cerut să părăsească Sevilla. Au mers în Granada și s-au instalat în cartierul istoric Albaicin.

În ciuda anticlericalismului primar, dovedit în timpul Săptămânii Mari la Sevilla, oamenii ăștia nu erau niște naivi. Și-au creat la Granada propria realitate, asemenea celei care fagocita Beirutul în acei ani.

Aceeași realitate care fagocitează în zilele noastre numeroase orașe franceze, german, italiene, olandeze, suedeze, daneze.

Astăzi, cartierul Albaicin este stat în stat. Un fief islamic cu legile sale proprii, cu instituțiile sale, cu spitalul său, cu cimitirul său, cu abatorul său, cu ziarul său, „Hora del Islam”, cu editurile sale, cu bibliotecile sale, cu școlile sale care învață exclusiv Coranul, cu magazinele sale, cu piețele sale, cu băncile sale.

Ba chiar și cu propria sa monedă, bătută în aur sau argint, după modelul dirhamilor, folosiți în epoca lui Boabdil, ultimul suveran maur din Al-Andalus.

Ministerul Finanțelor se face că nu vede circulația paralelă a acestor monede.

Guvernul spaniol, după modelul altor guverne occidentale, permite să se dezvolte un stat islamic independent în stat. Nu ar trebui ca asta să suscite întrebări și îngrijorări? Cum s-a ajuns aici?