Am aprins candela pentru încă un om drag care mi-a marcat viața, de la care am învățat multe ca jurnalist, dar și cum trebuie să îți asumi responsabilități atunci când conduci un colectiv. Ilie Șerbănescu s-a stins la 81 de ani – a fost știrea tristă a dimineții care a făcut ca mulți jurnaliști să lăcrimeze. Și pe mine m-a învățat meserie domnul Șerbănescu, iar amintirile cu el n-au cum să se șteagă din mintea unui ziarist la început de drum căruia i-a insuflat cea mai puternică stare: Încrederea în ceea ce face.
Cu foarte mulți ani în urmă, am scris un articol despre un interviu acordat de Ilie Șebănescu unui coleg de la ziarul Adevărul. Lucram atunci acolo și a fost emoționantă revederea. Domnul Șerbănescu a explicat în interviu multe lucruri despre mersul economiei din acei ani (2009-2010). A spus românilor de ce banii primiţi de la FMI au ajutat băncile străine să supravieţuiască pe timp de criză.
Analizele sale nu erau comode, unele au deranjat atât de mult încât a pierdut scaunul de ministru în Guvernul Ciorbea. Politicienii l-au ocolit apoi, dar și el pe ei. Erau greu de digerat opiniile jurnalistului Ilie Șerbănescu care releva cum am ajuns noi, românii, şi din pricina cui să fim datori-vânduţi sau cum s-a ales praful de industria românească, inclusiv cu sprijinul unor sindicate.
Ilie Şerbănescu mi-a fost şef vreo jumătate de an. Ultimul meu redactor şef de la ziarul „Tineretul liber”, adus de „mogulaşul” anului 1993, George Pădure. Un ziarist economic de excepţie fiindcă scria sau vorbea despre toate problemele din domeniu într-un limbaj accesibil și celor care nu știau nimic din domeniu. În opinia mea, Ilie Șerbănescu era un jurnalist vizionar, de tipul Ion Cristoiu. „Jurnalist vizionar”- adică cel care „vede” şi dincolo de Informaţie. Iar Ilie Şerbănescu „vedea” întotdeauna cum să abordezi o temă legată de un eveniment social-economic. Asta a și vrut să facă din Tineretul liber, un ziar social-economic. Nu s-a vrut în acei ani 90, când politicul ne spunea că avem „o democrație fragilă”.
De la el am învăţat că trebuie să pui „în oală” toate informaţiile pe care le deţii şi să încerci să previzionezi corect, în baza lor, ce va urma sau ce se poate ascunde în spatele unei declaraţii, a unei decizii. Mi-amintesc că, în acele lunii ale anului 1993, izbucniseră mari nemulţumiri sociale, mitinguri ale sindicatelor, greve spontane la transporturi, ameninţări ale minerilor. Peste zi alergam de colo-colo, de aveam băşici la picioare, încercând să cuprindem şi să surprindem tot. Nu aveam telefoane mobile, nu aveam mașini. Eram o mână de oameni în redacţie, după plecarea masivă a colegilor către nou înfiinţatul „Evenimentul zilei” al lui Cristoiu şi după abdicarea şi retragerea fostului redactor şef, Aurel Perva.
Ilie Şerbănescu nu era un redactor şef comod. În sensul că nu venea în redacţie de dimineaţă, nu făcea şedinţă de sumar la orele prânzului, ci îşi lăsa oamenii să se descurce, să aducă subiecte şi informaţii. Era maxima responasbilizare a şefilor de departamente şi a redactorilor. Aruncaţi în apele realităţilor, trebuia să înotăm. Mult ne-a folosit această lecție de lucru!
Venea pe la orele 17.00 şi atunci concepea prima pagină a ziarului şi schimba paginile de Actualitate. Chema în biroul său pe adjuncta Liana Buligan, Cristina Balint şi pe mine, citea titlurile, ne punea să îi rezumăm conţinutul articolelor şi, brusc, sesiza ceva nou. Adevărate lecţii au fost pentru mine acele mini-şedinţe şi, dacă azi am habar ceva despre economia de piaţă şi despre cum trebuie să funcţioneze ea, lui Ilie Şerbănescu i-o datorez.
Nu scriam pe domeniul economic decât când aveam anchete jurnalistice ce implicau personaje şi personalităţi ale vremii, dedulcite la câte o bancrută frauduloasă, cea mai la modă infracţiune a acelor ani sau alte fapte de genul acesta. Discuţiile cu domnul Şerbănescu, însă, m-au făcut să mă duc acasă şi (pentru că atunci nu exista Google) să deschid Dicţionarul de termeni economici sau să o întreb pe mama, de profesie contabilă. Ca orice învăţăcel, nu voiam să mă fac de râs în faţa profesorului. Poate că şi din cauza asta, azi mă doare şi sunt cicălitoare ca şefă cu ziariştii care nu citesc nici măcar site-ul/ziarul la care lucrează.
Știți cum s-a sfârșit colaborarea noastră la Tineretul liber, ziar cumpărat de George Pădure? Domnul Șerbănescu a demisionat, iar eu am plecat la Evenimentul zilei, ca să lucrez cu un alt mare jurnalist vizionar – Ion Cristoiu.
Recomandările noastre
