Milioanele de oameni ieșiți pe străzile Braziliei, cerând punerea ei sub acuzare, nu par să o fi tulburat câtuși de puțin pe apriga și încăpățânata președintă a Braziliei, Dilma Rousseff.
Într-o consultare cu cei mai fideli cinci miniștri ai săi, șefa celei de-a șaptea puteri a lumii a stabilit strategia față de Opoziție: să nu spună nimic, scrie The Guardian.
Oricât de îndoielnică ar fi această strategie, tăcerea este o specialitate a casei pentru această fostă membră a gherilelor marxiste.
Mauricio Savarese, un ziarist brazilian, comentează:
„Are încredere în foarte puțini oameni. Își conduce guvernul ca pe o celulă comunistă.”
Întreaga carieră a Dilmei Rousseff, de la studentă activistă la președinta Braziliei, a fost o stranie combinație de putere și slăbiciune. Arestată în anii 1970, în timpul dictaturii militare, ea nu a trădat numele camarazilor săi din gherila marxistă, nici măcar atunci când a fost torturată.
Astăzi, însă, refuzul ei de a se angaja în dezbateri și de a construi alianțe este văzut ca unul dintre cei mai importanți factori ai crizei politice, care a transformat-o în cel mai impopular președinte de la reinstaurarea democrației în 1985.
După mai puțin de un an din al doilea său mandat, președinta se confruntă cu fărâmițarea coaliției de guvernare, cu o economie slăbită și cu cel mai mare scandal de corupție din istoria țării.
Ostilitatea față de Rousseff vine nu doar, așa cum ar fi fost poate de așteptat, din partea părții albilor bogați sau a clasei de mijloc: lidera a reușit să-i dezamăgească pe mulți din clasa săracă, principala forță care a adus-o la putere.
Predecesorul ei, Luis Inácio Lula da Silva, a construit o amplă coaliție, cuprinzând centrale sindicate, organizații studențești radicale, ecologiști, dar și mulți din clasa de mijloc. Guvernul său a dus o luptă aprigă împotriva schimbării climatice și a despăduririlor masive din jungla amazoniană, în paralel cu o politică externă activă și cu o abordare economică pragmatică.
În timpul mandatelor lui Rousseff, însă, partidul muncitoresc și-a pierdut vigoarea. Dimplomații recunosc în discuții particulare că președinta se interesează prea puțin de politica externă. Ecologiștii o condamnă pentru adoptarea unor prevederi mai permisive în codul silvic, pentru barajele construite pe Amazon și pentru dezvoltarea industriei petroliere, având ca vârf de lance colosul Petrobras.
Înainte de prima sa alegere, în 2010, Rousseff nu mai candidase pentru nici o altă funcție în viața ei. În totală contradicție cu Lula, îi lipsește orice urmă de șarm personal.
După ce și-a făcut o operație estetică în 2008, o glumă care circula în Brazilia se întreba când își va face și operație care să-i schimpe personalitatea. Într-adevăr, Rousseff are prea puțin timp pentru miniștrii săi. „Nu îi plac politicienii. Este o tehnocrată”, spune Savarese.
Reversul firii sale aspre îl reprezintă solida sa reputație de om cinstit. Nici măcar cei mai aprigi dușmani ai ei nu o acuză de corupție. Într-un iterviu recent pentru revista germană Capital, fostul președinte Fernando Henrique Cardoso, din Partidul Social Democrat, de opoziție, o descrie ca „onorabilă”. Sub președinția ei, procurorii au dezgropat mai multe dosare decât oricând.
Însă lipsa ei de dorință de a deveni o politiciană reală, într-o țară în al cărei Congres sunt mai puțin de 9% femei și corupția este ceva obișnuit, explică în bună măsură problemele sale actuale.
Ca ministru al minelor și energiei sub președinția lui Lula, ea și-a câștigat marea antipatie a lui Eduardo Cunha, pe atunci un deputat cu interese în sectorul energetic.
În timpul ceremoniei primei sale învestiri, Rousseff a încălcat grav protocolul ieșind din sala Congresului pe ușa pe care venise, pentru a evita să-i strângă mâna, în timp ce acesta aștepta la ieșire.
Cunha, care este acum președintele Camerei Inferioare, pare să nu fi uitat și nici să fi iertat. În ciuda faptului că face parte dintr-un partid aflat teoretic în alianță cu cel al lui Rousseff, el a candidat împotriva reprezentantului partidului ei pentru președinția Camerei Inferioare și a câștigat.
De atunci, Cunha, s-a dovedit a fi cel mai mare dușman al lui Rousseff. Încercările ei de a ține în frâu cheltuielile și de a mări taxele pentru a redesa finanțele publice s-a lovit în Congres de o opoziție puternică, dirijată de Cunha. Mai mult, punerea șefului statului sub acuzare se află în atribuțiile sale și a dat semnale suficient de clare că vrea să meargă pe acest drum.
Însă, joi, procurorul general l-a acuzat pe Cunha de corupție și spălare de bani, în legătură cu o presupusă mită de 5 milioane de dolari pe care ar fi luat-o de la Petrobras.
David Fleisher, profesor de științe politice la Universitatea din Brasilia, a comentat pentru The Guardian:
„Asta i-a dat (lui Rousseff - n.r.) un moment de respiro. Poziția lui Cunha a fost slăbită într-o măsură. Însă, bineînțeles, ceea ce riscă să i se întâmple l-a făcut și mai furios... așa că o să încerce să se răzbune pe președintă. Nu putem ști cum va reacționa Cunha.”
În timpul acestei crize, Rousseff nu s-a încrezut decât în foarte puțini consilieri. Cel mai mult, în fostul soț, Carlos Araujo.
Rousseff și Araujo s-au întâlnit în timp ce activau amândoi în grupările de stânga, la sfârșitul anilor 1960. Amândoi au fost arestați și torturați.
După reinstaurarea democrației, s-au instalat împreună în orașul Porto Alegre din sudul țării, unde Araujo, un avocat specializat în dreptul muncii, a pus umărul la formarea Partidului Democratic al Muncitorilor.
Cei doi au o fiică, Paula, născută în 1976. S-au despărțit în 2000, dar au rămas în relații apropiate. Potrivit lui Rosane de Oliveira, editorialist la Zero Hora, cel mai important jurnal din Porto Alegre, care îl știe pe Araujo din anii 1980, acesta este unul dintre puținii bărbați în care Rousseff are încredere și căruia îi prețuiește sfaturile.
Președinta merge frecvent la Porto Alegre. Familia este unul dintre puținele locuri unde se liniștește, mai ales urmărind la TV Peppa Pig, cu nepoțelul ei, Gabriel. Ea le-a mărturisit reporterilor că, printre filmele preferate se află și 2001: O odisee spațială.
În săptămâna dinaintea demonstrațiilor gigantice, Araujo a venit în capitala Brasilia pentru a fi alături de ea. Întors la Porto Alegre, săptămâna aceasta, el i-a spus lui Oliveira că Rousseff nici nu se gândește să demisioneze.
„Amintește-ți că a fost torturată și nu și-a trădat colegii!”
Rousseff și-a mai uimit și în trecut detractorii. Deși desemnarea ei ca succesoare a lui Lula a fost controversată, ea a reușit să câștige ușor alegerile din 2010, și apoi a înregistrat un bum economic și a promovat politici eficiente de redistribuire a bunăstării care au dus-o la cote de popularitate de 80%.
Scăderea creșterii economice i-a erodat popularitatea, dar tot a fost capabilă să surmonteze uriașele proteste de stradă din 2013 și pe cele legate de Cupa Mondială din 2014, reușind să își asigure realegerea. Poate că ar pentru ea ar fi fost mai bine să piardă.
Lipsită tot mai mult de sprijin, Rousseff a trebuit să facă compromisuri după compromisuri, acceptând o politică de austeritate pentru a liniști piețele și invitând la guvernare un grup pestriț de oponenți.
Fără să aibă libertate de manevră, măsurile ei i-au mulțumit pe puțini, dar i-au iritat pe mulți.
Fratele Betto, un călugăr dominican stângist, a crescut pe acceași stradă din Belo Horizonte cu președinta. În timpul dictaturii, au colaborat împotriva juntei militare.
Acum, Fratele Betto este îngrijorat de faptul că abandonarea de către Rousseff a principiilor sale va avea consecințe grave:
„Cea mai mare îngrijorare a mea este că creșterea fiscalității nu va da rezultate și că poporul este sacrificat. Aceasta va duce la o totală pierdere de credibilitate și credibilitatea Partidului Muncitorilor.”
O parte a problemei ei este stilul său de conducere, spune călugărul. Deși ascultă și alte păreri, rareori intră în dezbateri și cel mai adesea ignoră sfaturile.