Oricât de greu v-ar veni să credeți, marxismul progresist, așa cum a fost el reformat de Școala de la Frankfurt, are o influență uriașă asupra politicilor de stat din Occident.

Și nu e vorba numai de corectitudinea politică și apărarea drepturilor omului, ci și de modul în care statele redistribuie bogăția sau de lupta neobosită pe care forțele de stânga o duc pentru ștergerea oricăror diferențe dintre cetățeni și imigranți, dintre contribuabili și noii veniți.

În lucrarea sa „Critica Programului de la Gotha” (scrisă în 1875), Karl Marx stabilește principiile repartiției bogăției în cele două faze ale societății utopice pe care o creionează. În prima fază (socialistă), Marx spune că principiul care stă la baza repartiției ar trebui să fie: „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă“.

În a doua fază, cea comunistă, în care toate problemele sociale și economice par să fi dispărut ca prin farmec, principiul devine:„de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“.

V-am amintit toate aceste lucruri pentru că un sistem de repartiție inspirat de teoria marxistă pare să se aplice de ani buni și în societățile occidentale cele mai dezvoltate, deși acestea nu au adoptat marxismul ca ideologie.  Firește că nu s-a ajuns la „fiecăruia după nevoi”, dar familiile  numeroase de refugiați primesc de la stat mai mulți bani decât câștigă din muncă un angajat.

Iată ce scrie despre Franța eseistului Jean-Luc Tari, în editorialul publicat pe site-ul de dreapta bvoltaire.ro: ”Astăzi, în Franța, egalitatea a devenit măsura tuturor lucrurilor. Potrivit presei și anumitor cercuri de gândire, Franța este o țară în care săracii sunt călcați în picioare de „burghezie” de dimineața până seara. Cu toate acestea, Franța este cea mai egalitară țară din lume, iar sistemul de redistribuire atenuează foarte mult diferențele dintre categoriile piramidei sociale”.

Acest egalitarism transformat în politică de stat îi avantajează, evident, pe cei care muncesc mai puțin, sunt mai puțin curajoși când vine vorba să-și asume riscuri și să înceapă o afacere și pe cei care pun mai puțină pasiune în munca lor, așadar pe cei mediocri.

Ca urmare, există milioane de oameni care își duc traiul din ajutoarele de la stat, deși nu au contribuit niciodată la sistemul de asigurări sociale. Potrivit lui Jean-Luc Tari, stânga franceză susține că “statul nu ar trebui să facă nicio diferență între cetățeni și extra-naționali, nu ar trebui să acorde nicio favoare primilor, ci chiar să-i favorizeze pe cei din urmă, care sunt dezavantajați. Conform acestei ideologii, omul nu este altceva decât ceea ce noi (societatea n.r.) îl facem să fie: suntem frumoși sau urâți pentru că societatea ne vede așa; suntem hoți sau criminali pentru că societatea ne descrie ca atare; suntem bărbat sau femeie pentru că societatea ne-a condiționat în acest fel”.

Chiar așa, de ce ar conta că un francez și-a plătit toată viața dările la stat sau că strămoșii săi au muncit ca să aducă Franței bogăția de astăzi? Imigranții ilegali au și ei dreptul la un trai îndestulat, nu-i așa. Să fie acest principiu marxist de redistribuție calea spre o societate mai dreaptă? Jean-Luc Tari crede că e, mai degrabă, un drum care duce direct la faliment.

”Succesul Occidentului, ca acela al oricărui grup uman, se bazează pe confruntarea cu realitatea prin știință, cunoaștere, aprecierea corectă a lucrurilor și situațiilor. A răspândi o astfel de ideologie înseamnă a cufunda societatea într-un nou obscurantism, cel al utopiei distructive, care se pretinde a fi demiurgic, dar care distruge tot ceea ce ne-au adus secolele și ne împinge infailibil spre ruină”.

De fapt, această încercare de a da aceleași drepturi imigranților veniți din toată lumea funcționează ca un uriaș aspirator de oameni. Evident, unii dintre aceștia vin să muncească și să-și pună în valoare priceperea și cunoștințele. Ceilalți, însă, vin să se bucure de avantajele unei societăți dezvoltate, inclusiv de ajutoarele de stat.

Problema este că, oricât de bogate ar fi aceste state occidentale, ele nu pot asigura la infinit subzistența valurilor nesfârșite de imigranți, ca să nu mai vorbim de celelalte probleme pe care imigrația masivă le creează pentru populația autohtonă.